Din cuprinsul articolului
Adina Alberts este cunoscută în mediul online pentru sfaturile pe care le oferă pacienților, dar și a tratamentelor puse la dispoziția acestora. De data aceasta, postările dumneai au atras atenția celor de la Colegiul Medicilor, unde va fi supusă unei cercetări disciplinare.
În cea mai recentă postare, Adina Alberts explică oamenilor care sunt drepturile pacienților COVID-19 și i-a învățat pe aceștia ce trebuie să le solicite medicilor în spitale, susţinând că ar avea informaţii potrivit cărora mulţi bolnavi ar fi trataţi „cu tot felul de medicamente experimentale, scumpe, fără indicație în COVID, iar complicațiile își fac apariția”.
„Dragii mei, sunteți internați în Spitale cu Covid, cereți medicilor să vă spună schema de tratament pe care v-o administrează. Au obligația să vă informeze! Am informații că sunt mulți pacienți tratați aiurea, cu tot felul de medicamente experimentale, scumpe, fără indicației în Covid, iar complicațiile își fac apariția. Nu acceptați Kaletra pentru tratarea Covidului. AVEȚI ACEST DREPT, conform art 18 și 19 din Legea 46 din 2003. Acționați până nu e prea târziu!
Aveți părinți sau rude apropiate internate în spitale în stadii medii/grave de Covid, cereți-le acestora, cât mai puteți, acordul în SCRIS
Iar dacă nimic nu mai funcționează, cereți medicilor să le dea Ivermectină! Dacă refuză, cereți-le din nou! Și dacă totuși refuză cu vehemență, scrieți-mi mie în privat! Aveți grijă ca să aveți dovezi că acești medici au refuzat să încerce ORICE ca să vă salveze persoana apropiată.
Și mai important decât orice, nu mergeți la spital dacă nu este musai… Aplicați, din primul moment, schema completă de tratament, imediat ce aveți suspiciunea că ați avea COVID. NU PIERDEȚI NICIO ZI!
1. Azitromicina cp 500 mg, 1 cp pe zi, sau Doxiciclina cp 100 mg, 1 cp la 12 ore, 5 zile.
2. Aspenter sau Eliquis sau alt antiagregant plachetar/anticoagulant
3. Paracetamol/Nurofen în funcție de simptomatologie, dureri/ febră
4. Protecție gastrică, Famotidina/ Omeprazol/Controloc-Pantoprazol
5. Probiotice
6. Vit C, D3, Zinc. Unii medici dau și Complex de vitamine B
7. Quercetină cp 500 mg, 1 cp la 12 ore, 10 zile.
8. Stodal, Oscilococcinum, Cimbrișor capsule, Tinctura de coacăz negru pentru prevenirea afectării pulmonare, extrem de eficiente.
9. Ivermectina, 0,2 mg/kgcorp pe zi, 5 zile la rând… deocamdată puțini au acces la aceasta.
10. Corticoterapie orală, Dexametazonă sau Medrol în cazuri cu simptomatologie importantă”, a scris dr. Adina Alberts, marţi seara, pe pagina de Facebook.
Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate…
Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…
La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…
Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…
În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…
Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…