ADHD-ul poate ucide! Descoperire alarmantă

„ADHD poate scurta viața cu până la 11 ani: Descoperiri alarmante despre o afecțiune des întâlnită”. Un studiu recent atrage atenția asupra impactului pe care tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD) îl poate avea asupra speranței de viață. 

Persoanele cu ADHD pot trăi cu până la 11 ani mai puțin decât cele fără această afecțiune, potrivit cercetării publicate în British Journal of Psychiatry. Această descoperire subliniază necesitatea unor intervenții mai bine adaptate pentru a ajuta persoanele afectate.

Legătura dintre ADHD și riscul decesului prematur

Studiul, care a analizat datele a peste 30.000 de persoane diagnosticate cu ADHD și le-a comparat cu cele ale altor 300.000 fără această afecțiune, a descoperit că:

• Bărbații cu ADHD au o speranță medie de viață redusă cu 4,5-9 ani, trăind în medie până la 73 de ani, comparativ cu 80 de ani pentru cei fără ADHD.
• Femeile cu ADHD au o speranță de viață mai scurtă cu 6,5-11 ani, atingând în medie 75 de ani, comparativ cu 84 de ani pentru femeile fără această afecțiune.

Aceste diferențe alarmante sunt atribuite unui cumul de factori legați de comportamente impulsive și lipsa accesului la îngrijiri medicale adecvate.

Cum contribuie ADHD la scăderea speranței de viață?

1. Comportamente impulsive și riscante
   ADHD este asociat cu tendințe de a fuma, consuma alcool în exces și mânca compulsiv. Studiul arată că:
   • Bărbații cu ADHD sunt de peste două ori mai predispuși să consume alcool în cantități nocive.
   • Femeile cu ADHD au un risc cu 76% mai mare de a consuma alcool în exces.
   • Persoanele cu ADHD sunt de peste două ori mai predispuse să fumeze.
2. Probleme de sănătate
   Aceste comportamente cresc riscul de:
   • Boli cardiovasculare (hipertensiune arterială, boli ischemice ale inimii);
   • Diabet de tip 2;
   • Boli respiratorii cronice.
3. Impactul asupra sănătății mentale
   ADHD este strâns legat de depresie, anxietate și tendințe suicidale, iar dificultățile în gestionarea sarcinilor zilnice pot agrava stresul și problemele financiare, conducând uneori la situații precum pierderea locuinței.
4. Tulburări de somn
   Hiperactivitatea și dificultățile de concentrare pot afecta calitatea somnului, iar lipsa acestuia este asociată cu un risc crescut de deces prematur.
5. Accidente și comportamente periculoase
   Impulsivitatea și tendințele de asumare a riscurilor cresc probabilitatea accidentelor, inclusiv cele auto, în rândul persoanelor cu ADHD.

Nevoia de îngrijire personalizată pentru persoanele cu ADHD

Profesorul Josh Stott, autor principal al studiului, subliniază că multe persoane cu ADHD nu primesc îngrijirea necesară. Accesul rapid la servicii de sănătate mentală și programe pentru renunțarea la fumat ar putea îmbunătăți semnificativ calitatea vieții acestora. Totodată, este esențial ca sistemele de sănătate să fie mai flexibile pentru a răspunde nevoilor persoanelor care întâmpină dificultăți în respectarea programărilor medicale.

Profesor Philip Asherson, de la King’s College London, avertizează că ADHD este o condiție serioasă care trebuie tratată ca atare. Studiile viitoare vor trebui să investigheze mai detaliat legăturile biologice dintre ADHD și alte boli cronice, cum ar fi cele autoimune sau cancerul.

Studiul evidențiază că ADHD nu este doar o afecțiune care afectează comportamentul, ci și una care poate avea consecințe grave asupra sănătății fizice și mentale. Prin urmare, este vital ca persoanele cu ADHD să beneficieze de sprijin medical și psihologic adecvat.

Pentru a reduce riscurile, experții recomandă:

• Programe personalizate de sănătate: Stop-fumat, consiliere nutrițională și suport psihologic.
• Acces la servicii medicale: Adaptarea programărilor și a intervențiilor pentru nevoile specifice ale pacienților cu ADHD.
• Creșterea conștientizării: Campanii educative despre riscurile asociate cu ADHD și importanța diagnosticării timpurii.

ADHD afectează aproximativ 3% din populație, dar impactul real al acestei afecțiuni este adesea subestimat. Aceasta nu este doar o provocare medicală, ci și una socială, care necesită o schimbare fundamentală în modul în care înțelegem și sprijinim persoanele care trăiesc cu această condiție.