Categories: Stil de viaţă

Adevărul ținut ascuns până acum. Această băutură favorizează apariția cancerului

Un studiu realizat de cercetatorii de la Universitatea din Teheran a scos la iveala un adevar crunt. Ceaiul fierbinte poate duce la aparitia cancerului de esofag.

Cancerul la esofag, a cărui formă comună se numeşte carcinom scuamocelular, face peste 500.000 de victime în fiecare an, la nivel mondial, au anunţat autorii acestui studiu publicat în revista British Medical Journal.

În Europa şi în America de Nord, maladia este provocată, în principal, de fumat şi consumul de alcool, afectând mai mult bărbaţii decât femeile. Mai multe studii anterioare au susţinut teoria potrivit căreia băuturile consumate la temperaturi ridicate reprezintă un factor de risc.

Cercetătorii de la Universitatea din Teheran au investigat cu atenţie provincia Golestan, din nordul Iranului, deoarece ea prezintă una dintre cele mai ridicate rate de îmbolnăvire din lume. Cu toate acestea, locuitorii din această provincie fumează foarte puţin şi consumă puţin alcool, însă femeile sunt la fel de afectate ca şi bărbaţii. În schimb, în această provincie se bea foarte mult ceai.

Oamenii de stiinta au comparat obiceiurile de consum ale 300 de persoane suferind de carcinom scuamocelular cu cele ale 571 de persoane sănătoase, din aceeaşi regiune. 97% dintre participanţii la studiu consumau cu regularitate ceai negru, în medie, peste un litru pe zi. Continuarea pe lyla.ro. 

Recent Posts

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

24 de minute ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

54 de minute ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

o oră ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

2 ore ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

2 ore ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

3 ore ago

Citeste si: