Suplimentele alimentare pe bază de untură de pește, bogate în acizi grași Omega 3, nu previn degenerescența creierului, se arată într-un studiu publicat marți în Journal of the American Medical Association și preluat de AFP.
Studiul clinic, efectuat pe 4.000 de vârstnici timp de cinci ani, este ‘unul dintre cele mai vaste și lungi de acest tip’, potrivit Institutului național pentru sănătate din Statele Unite (NIH), care l-a finanțat.
‘Contrar ideilor preconcepute, nu am constatat ca suplimentele cu Omega 3 să aducă vreun avantaj care să determine stoparea declinului cognitiv’, scrie autoarea studiului, Emily Chew, director adjunct pentru servicii clinice la Institutul național de oftalmologie din subordinea NIH.
Untura de pește este o sursă de Omega 3, iar persoanele care consumă regulat somon sau ton au ochi, inimă și creier mai sănătoase decât cele care nu mănâncă astfel de alimente. Ingerarea unturii sub formă de capsule nu oferă totuși aceleași beneficii. Un studiu desfășurat în 2011 a demonstrat că suplimentele cu Omega 3 vândute fără rețetă nu au îmbunătățit sănătatea cerebrală a pacienților în vârstă, care sufereau deja de o boală a inimii.
Noul studiu a vizat în special persoane care sufereau de o formă curentă de pierdere a vederii numită degenerescență maculară senilă. Pacienții au avut în medie 72 de ani, iar 58% au fost femei. Unii au primit un produs placebo și ceilalți, capsule cu acizi grași Omega 3.
Ei au fost supuși unor teste de memorie și privind funcția cognitivă la începutul studiului și ulterior, după doi și patru ani. ‘Scorurile cognitive ale fiecărui subgrup au scăzut în timp în mod asemănător, ceea ce dovedește faptul că nicio combinație de suplimente nutriționale nu a făcut diferența’, subliniază autoarea studiului.
Circa 47 de milioane de persoane suferă de demență la scară globală, acest număr putând crește până la 131 de milioane în 2050, potrivit federației Alzheimer’s Disease International.
Medic specialist, despre colesterol. Conform terminologiei medicale, colesterolul este un sterol și lipide conținute în…
Anunț de ultimă oră pentru seniorii cu pensie mică și grupe de muncă.După ce mai…
Rezultatele oferite de exit-poll-uri care arată succesul fabulos pe care Călin Georgescu, candidat prezidențiale 2024, …
Soția lui Călin Georgescu, candidat independent la prezidențiale, Cristela, a decis să nu facă campanie…
Luni, 25 noiembrie, este prognozat din nou un nou val de ninsori. ANM a schimbat…
Pentru numeroși români, până duminică seara, când s-au aflat rezultatele exit poll la alegerile prezidențiale,…