Adevărul despre poftele irezistibile: „Încă trăim cu anxietatea că nu o să avem ce mânca”, spune dr. Pautov. Medicul îi sfătuiește pe toți cei care se confruntă cu această deregare, să nu aibă alimente nesănătoase în casă, cum sunt mezelurile sau mâncarea de tip fast-food.
Dr. Mihail Pautov, medic specialist chirurgie generală, a discutat într-o emisiune despre tulburare de comportament alimentar. Care este prima greșeală și ce regulă trebuie să aplice cei care se confruntă cu acest tip de comportament.
„Prima greșeală este că le ai în farfurie sau că le ai în casă. Sfatul meu este ca atunci când te duci să faci cumpărături să fii mâncat, să fii sătul, să nu te duci înfometat la cumpărături, pentru că o să cumperi junk food. Prima regulă este să nu ai junk food în casă, să n-ai mezeluri în casă sau dacă ai, să ai puține, astfel încât să te sature odată și să nu le mai consumi.”, a declarat medicul Mihail Pautov, pentru BZI LIVE.
Mâncatul compulsiv este o consecință a vremurilor trecute. Din această cauză, încă trăim cu anxietatea că nu vom avea cu ce să ne hrănim. Mai mult, medicul spune că ne confruntăm cu mâncatul psiho-emoțional compulsiv, unde anxietatea este asociată cu un gol interior, care nu se umple.
Anxietatea este asociată cu un gol interior
„Noi suntem genetic programați să ne placă chestiile crocante, să ne placă chestiile ducli, să ne placă chestiile consistente, pentru că noi încă trăim cu anxietatea că nu o să avem ce mânca mai încolo sau nu o să avem ce mânca mâine, că nu o să avem suficientă pradă, că nu o să avem acel vânat pe care l-am alergat.
Doi la mână, există acest mâncat psiho-emoțional compulsiv, există această știință psihonutriție, care studiază inclusiv cauza psihologică a mâncatului. De multe ori, anxietatea este asociată cu un gol interior, iar golul interior trebuie să fie umplut cu ceva și tu, la propriu, când mănânci, simți fizic că ai umple un gol care niciodată nu o să se umple.”, a adăugat medicul.
Acel gol are multiple cauze
Lipsa proiectelor interioare, eclipsate de proiectele exterioare, poate determina un gol interior, ce poate duce, în cele din urmă, la numeroase tulburări, așa cum este mâncatul compulsiv.
„Acel gol are multiple cauze. Cauza cu care eu mă identific și pe care eu, într-un final, am reușit să o rezolv este faptul că îmi lipseau, la un moment dat, proiectele interioare și aveam o abundență de proiecte exterioare. Cartea pe care am lansat-o, contul pe care îl fac în social media, activitatea chirurgicală pe care am avut-o și științifică, și participarea la experimente, și scrierea de lucrări, aveam foarte multe lucruri la exterior, încercam să demonstrez lucruri la exterior, să arăt că pot, dar nu aveam chestii în interior. Iar proiectele astea interioare eu le-am regăsit.
De exemplu, în momentul în care am început să îmi acord timp, în fiecare dimineață invariabil mă duc în parc și mă plimb între o oră și două ore, mă uit la oameni, vorbesc cu oameni, ascult cărți, ascult podcasturi sau alerg, mă gândesc la ce urmează să fac. Nu e timp deloc pierdut, e, din contră, un timp foarte bine investit, pentru că am tot planul făcut pentru ziua respectivă.”, a dezvăluit medicul Mihail Pautov, pentru sursa citată.