Categories: Ştiri sănătate

Adevărul despre brânza de Sibiu, la mare căutare printre bucureşteni. Este sau nu contrafăcută? Cum îţi dai seama dacă ţi se vinde telemea sau doar un fals

Pieţele şi magazinele din București sunt pline de aşa-zişi sibieni care comercializează, de fapt, doar falsuri alimentare.

Reporterii Antena 1 au cumpărat brânză din piață și au dus-o la laborator pentru analize. Așa au descoperit că „tradiţionalul” caşcaval de oaie de la Jina, care se vindea într-un magazin de sibieni din Capitală, e făcut exclusiv din lapte de vacă. Şi nu e singura fraudă.

Mihai Sopa este oier de-o viaţă. Produce telemea de Sibiu, brand de ţară din 2018 şi produs tradiţional autentic, recunoscut de Uniunea Europeană, din 2019. ”Telemeaua de Sibiu cu brand, putem să fim siguri că este o telemea din lapte de oaie, cu niciun fel de conservant sau absolut nimic”, spune el.

Cu toate acestea, România este, însă, plină de aşa-zişi „sibieni”, care vând brânză neetichetată şi n-au nicio legătură cu adevăraţii ciobani de la Jina. O demonstrează testele de laborator.

”Mulţi fabrică însă doar minciuni pentru clienţii care plătesc bani frumoşi”

Jurnaliștii au refăcut traseul brânzei de la stână, până la etichetare. Au mers chiar în două fabrici din judeţul Sibiu. Şi au asistat la un proces migălos, care presupune ore în şir de muncă, zi de zi.

Florin Dragomir este un alt producător care, de când se ştie, asta face – telemea de oaie. ”Deoarece e natural făcută, brânza este sănătoasă şi îşi păstrează proprietăţile. Tot ce are bun în ea rămâne. Această hologramă se pune pe fiecare etichetă. Poate să fie şi altă etichetă, dar holograma de Sibiu trebuie să fie neaparat”, explică sibianul.

În final se vinde fie etichetată, sub denumirea de telemea de Sibiu, fie neetichetată, sub denumirea de telemea de oaie. Lipsa etichetei e, de fapt, „portiţa” ideală pentru cei care vor să facă profit pe spatele altora.

”În total, în judeţul Sibiu, sunt 11 care au voie să vândă sub această etichetă: telemea de Sibiu. Cei care se ocupă, însă, de creşterea animalelor şi de prelucrarea laptelui nu au timp să vândă şi la tarabă. Aşa că de multe ori produsele care ajung în pieţe sunt vândute sub un marketing înşelător”, susțin reporterii citaţi de turnulsfatului.ro.

Dorin Cojocaru, specialist calitate şi prelucrare lactate spune că ”mulţi fabrică însă doar minciuni pentru clienţii care plătesc bani frumoşi cu gândul că vor pune pe masă mâncare autentică. Poate unii sunt alergici la specia proteina de vacă şi ei cumpără capră sau oaie şi găsesc vacă şi pot avea o reacţie alergică. Nu doar caşcavalul testat s-a dovedit a fi un fals”.

”Să nu se joace, pentru că suntem obligaţi să transmitem aceste lucruri organelor de cercetare penală”

Alexandru Cîrîc, director general al ICA spune că produsul adus pentru analiză nu are nicio urmă de lapte de oaie. ”Nu a trecut măcar pe lângă lapte de oaie. Nici măcar nu este un amestec de lapte de oaie cu lapte de vacă. Este 90% +/- 10% lapte de vacă”, spune specialistul.

”În urma unor controale, am constatat că sunt substituiri de specie. Nu există niciun pic de lapte, ba toate erau din produse vegetale, ceea ce este foarte grav. Să nu se joace, pentru că suntem obligaţi să transmitem aceste lucruri organelor de cercetare penală”, spune și Dănuţ Păle, vicepreşedinte ANSVSA.

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

În goana după bani, comercianţii merg, însă, mai departe decât s-ar crede. ”Eu am fost în piaţă şi am văzut că e aceeaşi brânză, o tăiat aceeaşi brânză şi a făcut patru bucăţi. Şi o zis: „De care doreşte doamna? Bivoliţă. Asta e bivoliţă, asta e capră, asta e oaie, asta e vacă. Aceeaşi brânză”, susține Florin Dragomir, producător de telemea de Sibiu.

”În viitor, cine va face lapte de oaie va avea aur. Ne minţim unii pe alţii”

Ca să-ţi dai seama dacă ţi se vinde brânză de oaie sau doar un fals, primul criteriu e preţul. ”Nu are cum să fie aşa ceva posibil în momentul în care laptele de oaie pleacă de la fermă la 6 lei kilogramul. Aia clar nu are nicio treabă cu laptele. Din patru kilograme de lapte iese un kilogram de brânză. Marfa din care se produce telemeaua este 24 de lei. Plus prelucratul, transportul…ajunge la un 32-33 de lei.

Ei se folosesc de arealul judeţului Sibiu, de chestia „produse de la Sibiu”, producători sibieni. În viitor, cine va face lapte de oaie va avea aur. Ne minţim unii pe alţii. Dacă nu vom scăpa de această minciună, de această lăcomie de a face banii, lucrurile nu vor merge foarte bine. Vor veni lucrurile etichetate de prin Europa, de pe oriunde, şi brânză tot mai puţină”, explică Mihai Sopa, producător de telemea.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

4 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

4 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

5 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

5 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

5 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

6 ore ago

Citeste si: