Din cuprinsul articolului
Ambulanţa neagră sau ambulanta morţii, cum a fost numită pe Facebook, a băgat spaima în români. Unul dintre șoferii de pe această ambulanță spune tot adevărul.
Panica generală s-a propagat pe reţeaua de socializare, iar o fotografie publicată recent a mărit tensiunea în rândul celor care cred că anumiţi indivizi le răpesc copiii pentru a le lua organele. AU fost generate numeroase comentarii cu privire la acest subiect. Unele persoane sunt convinse că există o grupare care vânează organele copiilor, iar altele simt că nu este vorba decât despre o făcătură menită să creeze trafic pe Facebook.
Totuşi, isteria a luat amploare în oraşe precum Timişoara, Piatra Neamţ şi Bucureşti, unde de altfel a şi fost fotografiată presupusa ambulanţă a groazei, iar subiectul a fost discutat inclusiv la emisiunile TV. Scenariul nu este nou, având în vedere că această poveste a rulat în societatea românească încă de din anii 1990, dar niciodată nu au existat dovezi clare care să probeze ipoteza horror.
Invitat la o emisiune, unul dintre șoferii de pe ambulanța neagră a spus că aceasta se ocupă de medicina preventivă și că este, de fapt, de culoare albastru închis, nu neagră. Ambulanța aparține Centrului Medical de Diagnostic, Tratament Ambulatoriu și Medicină Preventivă (fosta Policlinică 10). Este cel mai mare centru medical ambulatoriu din România. În sistemul lor sunt 2 maşini de culoare închisă. Această ambulanţă era la un pacient acasă în seara în care a fost filmată şi imaginile au fost postate pe Facebook..
Depășind momentul hilar, pentru că altfel nu poate fi, reprezentații Poliției Capitalei au declarat, pentru Replica: „Urmare solicitării dumneavoastră verbale adresată Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti cu privire la mesajele apărute în spaţiul on-line cu privire la răpiri de copii pentru prelevare de organe sau cadavre de copii găsite fără organe interne vă comunicăm următoarele: La nivelul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București nu au fost înregistrate astfel de cazuri și nu au fost găsite persoane decedate cărora să le lipsească organele interne.
Facem apel la persoanele care primesc astfel de mesaje pe orice rețea de socializare să nu le redistribuie sau să le popularizeze. Acestea sunt mesaje false și nu fac altceva decât să creeze o stare de panică nejustificată. Periodic, în spaţiul public, au fost difuzate şi redifuzate mesaje de acest tip, ele neavând nici o reprezentare reală şi nefiind confirmate”. Și reprezentanții Serviciului de Ambulanță Constanța au precizat că așa ceva nu există și sunt doar minciuni gogonate.
În cazul în care ar fi existat o astfel de situație, oare infractorii ar fi ales să iasă în evidență cu o ambulanță neagră? Sau ar fi ales să treacă neobservați? În plus, dubios este și faptul că mereu apar aceleași poze, niciodată altele noi, iar mesajele vin de pe conturi ciudate.
Ai răcit? Poate simți deja durere în gât, dureri musculare sau tuse seacă, însă, poți…
Premiu oferit pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital…
Boala epocii moderne capătă amploare. Este adevărat că adesea uităm că sănătatea noastră este cea…
Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism! În ultimii ani, auzim și citim din ce în…
Sănătatea este un fundament al vieții noastre, un fir invizibil care leagă trupul, mintea și…
Institutul Național de Sănătate Publică, omagiat la Gala Performeri din Sănătate 2024. Premiile Speciale au…