Adevăratul motiv pentru care ești mereu balonat

Mănânci sănătos și faci mișcare, dar te balonezi după fiecare masă? Balonarea este un simptom comun al sindromului colonului iritabil. Se estimează că în țările occidentale, una din zece persoane suferă de sindromul colonului iritabil, oameni tineri, până în 50 de ani, în special femei.

Un profil al pacientului mediu este însă imposibil de realizat: unii s-au îmbolnăvit subit, după ani de zile în care au dus o viață dezordonată, alții dau vina pe moștenirea genetică sau pun totul pe seama stresului de la serviciu.

Potrivit Institutului Național American de Sănătate, diagnosticul de sindrom al colonului iritabil este pus în cazul în care disconfortul abdominal apare de cel puțin trei ori pe lună, fără nicio justificare. În plus, acest sindrom nu reprezintă o boală în sine, ci o sumă neplăceri abdominale, ceea ce îl face să fie o afecțiune sub-diagnosticată. Iar în ciuda faptului că mulți dintre pacienți confundă inițial simptomele cu simple “deranjamente” stomacale, există și indicatori clari. “Trei sunt simptomele care conduc la diagnosticarea pacienților cu sindromul colonului iritabil: tulburările de scaun, fie prea accelerat, fie constipația, durerile de burtă sub buric și balonarea. Sub 50 de ani, nici nu trebuie să se mai arunce banii pe analize, se poate stabili diagnosticul și prin palpare sau pe baza istoricului. Nimeni nu știe care sunt cauzele, deși stresul psihic este una dintre variante”, explică gastroenterologul Radu Voiosu.

O afecțiune cu toane

Studiile efectuate de-a lungul timpului au reușit totuși să facă lumină în privința cauzelor acestui sindrom. Pe lista factorilor declanșatori, un mixt între fizic și psihic, se numără sedentarismul, alimentația săracă în fibre, depresia, suprasolicitarea fizică și psihică, șocurile emoționale, infecțiile digestive, intoleranțele alimentare etc.

Medicul român insistă însă că nu sunt suficiente dovezi pentru a identifica încă sursa suferințelor cauzate de sindrom. „Nu există nicio legătură între calitatea și cantitatea alimentelor pe care le consumă un bolnav cu acest sindrom, deși unii medici recomandă dietă. O să vedeți că dacă astăzi consumă ceapă și le vine rău, peste trei zile o să mănânce din aceeași ceapă fără nicio problemă. Nici moștenirea genetică nu contează, pentru că nu este o boală transmisibilă”, arată specialistul Voiosu.

Potrivit acestuia, afecțiunea este atât de imprevizibilă încât reușește să-i păcălească până și pe medici, care se văd în postura de a testa pe proprii pacienți mai multe combinații de medicamente până să obțină vreo ameliorare.

“Nu scurtează viața!”

“Simptomele sunt greu de ținut sub control, așa că pacienții trebuie să încerce mai multe tipuri de tratament ca să vadă ce dă rezultate”, spune gastroenterologul.

Vestea bună, spune acesta, este că, spre deosebire de alte boli grave, cu manifestări violente, sindromul nu afectează longevitatea. “În primul rând, oamenii trebuie asigurați că nu suferă de o boală gravă, că nu li se va scurta viața cu nici măcar o secundă”, concluzionează medicul.

Controlat cu medicamente şi alimente ,,blânde” cu stomacul

Sindromul colonului iritabil nu are o vindecare completă, dar tratamentul personalizat poate îmbunătăți semnificativ calitatea vieții. Printre cele mai comune remedii împotriva acestei afecțiuni se numără suplimentele alimentare din fibre, laxativele, antispasticele, probioticele și chiar antidepresivele, pentru inhibarea durerii. Un rol important îl joacă și alimentația, cafeaua, alcoolul, lactatele și grăsimile fiind considerate iritante pentru colon.

Recent Posts

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

16 minute ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

47 de minute ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

o oră ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

2 ore ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

2 ore ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

3 ore ago

Citeste si: