Sari la conținut

Adevăratele motive pentru care femeile mimează orgasmul

Cercetătorii au descoperit adevăratele motive pentru care femeile mimează orgasmul, iar acestea par să fie legate de nesiguranţă şi de teama lor de intimitate. 60% dintre femei pretind că au mimat un orgasm în timpul actului sexual, iar cercetătorii sunt de părere că acest lucru nu are legătură cu protejarea sentimentelor partenerului.

Conform unui studiu, multe femei se prefac din cauza fricii de intimitate sau pentru că se simt nesigure cu privire la reacţiile corpului lor în timpul actului sexual. Un alt motiv pentru care femeile mimează orgasmul este pentru că vor ca actul sexual să se termine mai repede.

Erin Cooper, cercetător la Universitatea Temple din Pennsylvania, a intervievat 366 de femei cu vârste cuprinse între 18 şi 32 de ani, are au recunoscut că au mimat orgasmul.

Voluntarele au explicat motivele pentru care s-au prefăcut şi cum s-au simţit în ceea ce priveşte intimitatea sexuală. Femeile care se tem de intimitate au mimat orgasmul pentru a proteja sentimentele partenerului, în timp ce altele s-au prefăcut pentru a-şi ascunde propria ruşine şi nesiguranţă.

„Femeile cărora le este greu să se apropie de oameni la nivel emoţional au probleme şi în ceea ce priveşte apropierea la nivel sexual”, a declarat Erin Cooper.

Deşi multe femei mimează orgasmul din motive legate de propria nesiguranţă, se pare că unele fac acest lucru pentru a-şi intensifica plăcerea sexuală.

„Acest mic număr de femei care mimează orgasmul pentru a creşte propria plăcere au niveluri mai mari de satisfacţie sexuală”, a declarat Cooper.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel