Îndrăgia prezentatoare, Adela Popescu, a anunțat astăzi că este inefctată pentru a doua oară cu virusul Sars-CoV-2. Adela a efectuat multiple teste și toate i-au ieșit pozitiv.
Din fericire, față de prima dată când a avut infecția, Adela are o formă mai ușoară. Aceasta se confruntă cu dureri în gât și îi curge nasul.
,,Noi ne izolăm toți, acum ce să zic, nu pot să îi protejez pe cei dragi, cei dragi nu m-au protejat pe mine. Dar o mare parte din România are Covid-19„, a mai spus Adela Popescu.
În luna septembrie a anului trecut, Adela Popescu a trecut pentru prima data prin boală, alături de soțul ei, Radu Vâlcan. Atunci, actrița și prezentatoarea, a manifestat o formă gravă a infecției.
,,Sunt zile și zile. Este foarte ciudat cum se desfășoară toată povestea asta. Am avut primele zile foarte grele, foarte grele, apoi lucrurile au început să se remedieze. Trebuie să stau în continuare cu mască în casă pentru că încercăm să-l protejăm pe micuț, el deocamdată nu are niciun simptom. Noi stăm cu mască, iar eu când îl alăptez stau cu mască, doar când sunt afară în curte o dau jos. Băieții au rămas de mai mult timp la bunici, ei sunt protejați acolo, sunt negativi. Ei se bucură că o iubesc tare mult pe mamaie, în fiecare zi mă sună și mă întreabă dacă mai pot rămâne acolo”, a declarat Adela Popescu.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…