Categories: Ştiri sănătate

Adda, reacție acidă după ce presa a scris că a fost bătută de fostul iubit: Cancanismele nu au legătură cu mesajul cărții mele. Scopul este unul motivațional și terapeutic pentru persoanele care suferă de boala Lyme

Adda, una dintre cele mai cunoscute cântărețe din România și-a lansat recent prima carte. „Cele trei ADDA” a apărut la cerința urmăritorilor săi virtuali, care au vrut să o cunoască mai bine pe artista lor preferată.

Adda, reacție acidă după ce presa a scris că a fost bătută de fostul iubit

În prima sa carte, Adda povesteşte despre cele trei personalităţi ale sale, femeia sensibilă, bună care caută bunătatea în oameni, Alexandra, cea care caută dreptatea, o Xena a zilelor noastre şi ADDA, artista care transformă durerea în artă şi arta în pansament pentru suflete.

„Sunt fericită, prin această carte am reuşit să mă eliberez şi să pot pune totul într-un cufăr” a declarat Adda, pentru Antena 3 CNN.

Episoadele din viaţa artistei prezintă lupta cu boala Lyme de care suferă și drumul pe care l-a urmat de la o simplă adolescentă cu visuri mari, la cea care le-a arătat tuturor că poate.

Dar iată că, după ce presa a ales să scrie despre un episod mai puțin plăcut din viața artistei și povestit de aceasta în carte, Adda a reacționat dur.

„“Cancanismele” din presa nu au nici o legatura cu mesajul REAL al cartii. Da’ pot sa inteleg ca tre’ sa “mananca” si gura “la presa” ceva. Acel episod reprezinta 5 pagini din 200 si nu este subiectul principal. Si nici modul in care imi doresc sa promovez cartea. Nu e despre asta! Stiu ca vi se pare senzational, dragi jurnalisti?! asa vi se zice, nu?”, a scris cântăreața pe Facebook.

Cartea are un scop motivațional și terapeutic și este dedicată celor din comunitatea Lyme

Artista reamintește că cele 5 pagini despre fosta sa relație nu pot acoperi adevăratul mesaj al cărții. Scopul este unul motivațional și terapeutic pentru persoanele care suferă de boala Lyme.

„Daca nu scrieti voi, o sa scriu eu ca este BESTSELLER. E dedicata celor din comunitatea Lyme. Este o carte cu scop motivational si terapeutic. Atat mental, spiritual cat si cu o mica componenta fizica. Pentru ca gasim in ea niste pareri avizate ale unor doctori.

O carte despre o viata reala, cu bune si rele. Cu greutati si furie, care declanseaza patologii daca nu stim sa le gestionam. O carte si despre iertare, compasiune si iubire. Ce vrea sa transmita, in linii mari, niste lucruri simple: nu suntem robotei pentru societate, nu suntem produse pentru industriile in care activam, nu suntem un diagnostic pe o foaie. Suntem mai mult de atat! Suntem oameni cu inimi! Si daca nu ne invata nimeni sa traim pentru sufletul nostru, tre’ sa invatam singuri. Doar asa ne putem onora viata pe pamant.

E 8 dimineata, asa ca n-o s-o dau prea mult in profunzimi. Cei care au citit cartea, cu siguranta, sunt oamenii pentru care am scris-o de la bun inceput. Sunt multi. Si le multumesc!”, a mai scris Adda.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

o oră ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

2 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

2 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

3 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

3 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

3 ore ago

Citeste si: