Categories: Ştiri sănătate

Acuzații grave la adresa lui Alexandru Rafila! S-au semnalat neregulile GRAVE în sistemul medical

Din cuprinsul articolului

Acuzații grave la adresa lui Alexandru Rafila! Deputatul Adrian Wiener  spune că e nevoie de schimbări ale legii avertizorului de integritate, care să-i protejeze în mod real pe cei care semnalează neregulile grave din sistemul medical. Acesta îl critică pe Alexandru Rafila pentru că serviciile județene de ambulanță sunt controlate de ministr pentru că îi ține pe șefi în interimat, iar posturile depind de semnătura ministrului PSD.

S-au semnalat neregulile grave din sistemul medical

Toate serviciile de ambulanță județene din România sunt conduse în prezent de manageri interimari, a căror numire este prelungită din șase în șase luni prin ordin al ministrului Rafila, care își asigură astfel liniștea și blochează orice sesizare a neregulilor, arată un comunicat al USR.

Deputatul Adrian Wiener arată că deși serviciile de urgență sunt o componentă esențială a sistemului de sănătate din România, posturile de manageri nu sunt ocupate prin concurs.

Prin urmare, competențele acestora nu sunt verificate printr-un examen și nu au obiective clar asumate și evaluate prin indicatori de performanță.
Interimatul nu mai este o stare temporară, ci a devenit regula în aceste instituții.

„Toți stau cuminți în „pixul ministrului”. Niciunul nu se va plânge de ambulanțele vechi de peste 10-15 ani, cu peste 1 milion de kilometri parcurși; nu îi veți auzi denunțând riscul la care se supun ambulanțierii, medicii și asistentele la fiecare misiune; sau să zică ceva de personalul insuficient și suprasolicitat. Interimarul, care speră la încă 6 luni de prelungire, va tăcea. Așa suprimi independența instituțională din România, prin generalizarea interimatelor. Astfel îți asiguri liniștea”, a declarat Adrian Wiener.

Cercetări disciplinare repetate

”Liniștea ministrului Rafila este obținută însă și prin suprimarea vocilor care semnalează neregulile grave din sistemul medical. Soții Claudia și Iulian Baicu, de la Serviciul Județean de Ambulanță Neamț, și Daniela Vameșu, doctor la Serviciului de Ambulanță Tulcea, au rămas fără loc de muncă și au fost hărțuiți prin cercetări disciplinare repetate după ce au atras atenția asupra unor nereguli grave din sistemul medical”, a arătat deputatul USR Emanuel Ungureanu.

Daniela Vameșu a fost cercetată disciplinar de șapte ori, pentru că a sesizat nereguli și a încercat să îmbunătățească activitatea Serviciului de Ambulanță Tulcea, schimbări respinse de managerii acestuia.

„Toți cei care dezvăluie abuzurile din serviciile județene de ambulanță și din spitale devin victime. La Serviciul Județean de Ambulanță Neamț este o doamnă, Dorice Albu se numește, care este acolo de 9 ani și din șase în șase luni i se prelungește mandatul. Se autopropune pe sine. Noi vom încerca să modificăm legea, ca să nu se mai poate prelungi din șase în șase luni. Dacă vocile din interior sunt stinse de un sistem corupt, mafiot, nu ne este protejată viața nici când avem nevoie ca o ambulanță să ajungă la timp, nici când avem nevoie ca un doctor să ne trateze cu responsabilitate”, a transmis Emanuel Ungureanu, potrivit

Recent Posts

HOROSCOP 5 noiembrie 2024. Momente dificile pentru unele zodii

Horoscopul zilei de marţi, 5 noiembrie 2024, anunţă momente dificile pentru unii nativi ai zodiacului.…

8 ore ago

Senatul a adoptat un proiect de lege privind controlul medicamentelor care conțin substanțe stupefiante și psihotrope

Senatul României a aprobat un proiect de lege inițiat de Guvern care prevede reglementarea unor…

8 ore ago

TOP 5 beneficii pentru sănătate ale ceaiului de cătină

Acest ceai, preparat din fructele bogate în vitamine și minerale ale cătinei, este recomandat în…

9 ore ago

Medicii sunt în alertă: temuta gripă australiană H3N2 a ajuns în Europa! LISTA simptomelor

Autorităţile medicale sunt în alertă, după ce în Italia s-a înregistrat primul caz de gripă…

9 ore ago

Screening gratuit pentru displazia de șold la bebeluși la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București va efectua gratuit pe data…

9 ore ago

Citeste si: