ACUPUNCTURA poate fi de folos în combaterea asteniei de primăvară

Acupunctura reprezintă o ramură a medicinei tradiționale chineze, cu indicație specială în combaterea asteniei de primăvară. Acțiunea ei se bazează pe așa-numita lege a celor 5 elemente (Lemn, Foc, Pământ, Metal, Apă).

Conform acestei legi de terapie orientală, primăvara este anotimpul în care Ficatul energetic se manifestă în plenitudine. Funcția energetică a Ficatului constă în distribuirea uniformă a energiei Qi la nivelul tuturor punctelor, meridianelor și organelor energetice.

Primăvara, energia Qi iese din profunzime

Chinezii spun că, primăvara, energia Qi iese din profunzime și urcă spre partea superioară a organismului și spre periferia acestuia, asemănător cu seva copacilor, atunci când se ridică deasupra rădăcinii și ajunge la cele mai îndepărtate ramuri. Și, la fel ca și copacul, organismul este supus interacțiunii cu energiile naturii, care îl pot afecta atunci când îi sunt depășite mecanismele de apărare.

Energia Qi trebuie să curgă în mod constant și neted, ceea ce nu se întâmplă întotdeauna. Atunci când se schimbă anotimpurile, mai ales dacă acest lucru se produce brusc, cu treceri abrupte, se pot produce stagnări ale circulației energetice la nivelul organelor și țesuturilor, ceea ce poate genera manifestări neplăcute, așa cum este și astenia de primăvară.

De aceea este indicat ca, la fiecare schimbare de anotimp, dar în special primăvara, organismul să fie pus în echilibru cu ajutorul unei serii de ședințe de acupunctură (de obicei 10, câte una în fiecare zi), combinată sau nu cu moxibustia, care se face prin aplicarea moxelor (dispozitive care, prin ardere, eliberează căldură), la nivelul punctelor de acupunctură.

Acupunctura se poate combina cu administrarea unor produse din plante aparținând fie medicinii tradiționale chineze, fie farmacopeei europene, cele două metode având efecte sinergice. Toate aceste măsuri asigură o trecere lipsită de incidente spre sezonul cald, cu un organism capabil de adaptare eficientă.

Recent Posts

Călin Georgescu, mesaj după rezultatele exit-poll: „Astăzi, prin candela aprinsă a speranței, a renăscut curajul de a fi român”

Călin Georgescu, candidatul independent la prezidențiale, a declarat, după anunțarea exit-poll-urilor pentru primul tur al…

4 ore ago

George Simion, mesaj după rezultatele exit-poll: „Revendicăm intrarea în turul doi. Suntem cea mai mare amenințare pentru acest sistem”

George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a anunțat duminică seara că revendică intrarea în…

5 ore ago

Marcel Ciolacu, mesaj după rezultatele exit poll: „Cei care au câștigat sunt românii. Așa trebuie să arate o democrație”

Marcel Ciolacu, mesaj după rezultatele exit poll. Candidatul PSD s-a clasat pe locul 1 în…

5 ore ago

Mesajul Elenei Lasconi după ce sondajele exit-poll o plasează pe locul 2. „Eu nu mă tem de nimic! Dragi români, nu mă lăsați singură”

Elena Lasconi, după ce sondajele exit-poll. Candidatul USR a avut parte de o ascensiune fulminantă…

5 ore ago

Horoscop 25 noiembrie. Leii și Vărsătorii reușesc să pună bani deoparte pentru zile negre

Horoscop 25 noiembrie.  Multe zodii manageriază excelent problema banilor. Cu toate acestea, există și nativi…

5 ore ago

Răspunsurile pe care le așteaptă ROMÂNIA! Exit poll alegeri prezidențiale 2024. Cine merge în turul 2

Răspunsurile pe care le așteaptă ROMÂNIA! Exit poll alegeri prezidențiale 2024. Cine merge în turul…

6 ore ago

Citeste si: