Din cuprinsul articolului
O veste bună pentru cei peste 100 de copii îngrijiți de Fundația CID, prima organizație caritabilă din România. Începând din această lună, puteți să trimiteți mesajul DONEAZĂ la 8836 și veți dona 2 Euro prin SMS pentru a-i ajuta pe micuții care au nevoie și a vă arăta sprijinul față de eforturile și energia angajaților și voluntarilor de la Fundația Copii în Dificultate.
În fiecare zi, copiii îngrijiți de Fundația CID, care suferă de boli incurabile sau în fază terminală, mulți dintre ei abandonați au nevoie de îngrijiri speciale, articole de hrană și de igienă personală (inclusiv scutece), servicii medicale, de recuperare, de asistență socială etc. Pentru fiecare copil, costul lunar al acestor servicii și consumabile este de 7.819 lei.
Pentru fiecare copil îngrijit de Fundația CID, care suferă de boli incurabile sau în fază terminală, sunt infectați cu HIV/SIDA, au tulburări din spectrul autist sau sunt abandonați, costul lunar al serviciilor și consumabilelor este de 7.819 lei. Acești copii au nevoie de îngrijiri speciale, articole de hrană și de igienă personală (inclusiv scutece), servicii medicale, de recuperare, de asistență socială și numeroase produse costisitoare.
Valentina Zaharia este director executiv al Fundației CID și spune cum a evoluat situația finanțărilor. „După ce România a devenit membru al Uniunii Europene, în 2007, finanțatorii noștri externi au presupus în mod greșit că România poate asigura condiții corespunzătoare copiilor cu dizabilități și au redus substanțial donațiile. Așa că am inițiat și implementat un program de strângere de fonduri pe plan local pentru a compensa reducerea donațiilor externe, dar și pentru a le arăta finanțatorilor străini că și în România se depun eforturi pentru a ne rezolva singuri problemele”, spune Valentina Zaharia.
Simona Halep, Gașca Zurli, Cristian Chivu și Marcel Iureș, printre susținătorii campaniei Jeans4Dreams
În sprijinul copiilor de la Fundația CID și-au anunțat până acum susținerea personalități importante precum Simona Halep, Cristina Vărzaru, Cristian Chivu, Ivan Patzaichin, Marcel Iureș, Maria Obretin, Marius Manole, Mirela Retegan și Gașca Zurli, Ștefan Bănică Jr. sau Dumitru Prunariu. Ei s-au alăturat campaniei caritabile Jeans4Dreams, care susține eforturile Fundației Copii în Dificultate și contribuie la împlinirea visurilor pe care le au micuții îngrijiți de angajații și voluntarii fundației.
Mai mult, o serie de susținători ai campaniei Jeans4Dreams au decis să alerge în competiția Bucharest Half Marathon (București, 12-13 mai 2018). În echipa Teams4Dreams, care are reprezentanți în toate categoriile, se află peste 100 de oameni de toate vârstele, gata să alerge în semn de susținere a copiilor de la Fundația CID. Mulți dintre ei au deschis conturi pe Galantom, în care pot fi făcute donații în favoarea copiilor îngrijiți de Fundația CID (http://cid.galantom.ro/).
Persoanele care doresc să îi sprijine pe cei care au grijă de copiii în dificultate pot face donații în bani și direct în contul RO60BRDE426SV39194474260, ori completând formularul de donație de pe site-ul Fundației Copii în Dificultate (http://www.cid.org.ro/doneaza/).
Fondată în anul 1990 de către Children in Distress Marea Britanie, Fundația CID a derulat încă de la început programe pentru copii cu dizabilități, construind și operând centre rezidențiale tip hospice pentru copii infectați HIV/SIDA, cu boli cronice neurologice severe și copii ai străzii.
În cei 28 de ani de activitate în România, Fundația CID a efectuat 518.400 de ședințe de terapie ABA, 155.520 de ședințe de kinetoterapie și 54.000 de sesiuni de terapie cognitiv comportamentală destinate copiilor cu tulburări neurologice severe, 2.450 de evaluări psihologice complexe și 1440 de ședințe de hipoterapie pentru copiii cu TSA, , 750 de ședințe de consiliere psihologică pentru 150 de copii cu anxietate și tulburări de învățare și de comportament.
De asemenea, au fost însumate 9.855 de zile de îngrijire pentru 450 de copiii cu HIV / SIDA, respectiv 9.125 de zile de îngrijire pentru 150 de copiii cu tulburări neurologice severe. Fundația CID a înființat prima clasă specială pentru copii cu TSA și primul Centru de zi în care s-au oferit gratuit terapii de recuperare pentru copiii cu TSA (PECS, ABA, terapie de stimulare senzorială) și a organizat primele conferințe din Romania adresate persoanelor cu TSA și persoanelor cu boli genetice rare. În același timp, cei de la CID au format prima echipă de specialiști care au luptat pentru promovarea integrării copiilor cu CES în învățământul de masă și acceptarea la nevoie a unui însoțitor.
Fundația CID a oferit excursii și tabere pentru 10.000 de copii cu TSA, cu tulburări neurologice severe și proveniți din familii defavorizate, programe de susținere în educație 1.600 de elevi cu risc crescut la abandon școlar. A organizat ședințe de consiliere psihologică pentru 1.200 de părinți ai elevilor cu risc crescut la abandon școlar, activități extracurriculare în cadrul programului Școala Altfel pentru 2.000 de elevi școlari și preșcolari și a acordat 250.000 de ajutoare materiale acordate copiilor și familiilor nevoiașe.
Și nu vor să se oprească aici. „Dorim să realizăm în România ceea ce există deja în alte țări: o contribuție semnificativă a comunității, a tinerilor, a mediului de afaceri la găsirea unor soluții viabile pentru nevoile multiple ale copiilor cu dizabilități. Și nu vom renunța la acest vis până nu se va împlini”, declară Valentina Zaharia, director executiv al Fundației Copii în Dificultate, care lucrează în cadrul organizației încă din anul 1990. „În acest timp, activitățile Fundației au devenit pentru mine cauze pentru care să muncesc și să lupt cu convingere”, mai spune Valentina Zaharia.
Parteneri media: Agerpres, Hotnews, Evenimentul Zilei, Nine O Clock, Wall-street.ro, Doctorul Zilei, Femeia, Revista Ioana, Draga mea pentru copii, Femeia de azi, Business Woman, Canal 33, Centrul de parenting.
Partener de comunicare: PiArt Vision.
Venele varicoase sunt adesea una dintre cele mai frecvente afecțiuni la femei, mai mult decât…
Nu este vorba de stres: semnificația spirituală a căderii părului. Calviția și căderea părului sunt…
Diagnostic crunt pentru un actor celebru. Vestea că un mare actor american are cancer a…
Faza lunii pe 5 noiembrie 2024. Sfaturi importante: Pe 5 noiembrie 2024, Luna crește, a…
Regula de aur a dietelor de slăbit. Un medic endocrinolog ne spune cât de mult…
Horoscopul zilei de marţi, 5 noiembrie 2024, anunţă momente dificile pentru unii nativi ai zodiacului.…