Sari la conținut

Actualul manager al Institutului Fundeni pleacă din funcție începând cu 16 august

Carmen Orban, manager al Institutului Clinic Fundeni din 2011, a declarat luni pentru AGERPRES că mandatul său expiră pe 16 august şi a afirmat că îşi va continua activitatea de manager în sistemul medical privat.

„Pe data de 16 august îmi expiră mandatul de manager şi am anunţat Ministerul Sănătăţii că nu doresc un nou mandat. Doresc să rămân medic în Institutul Clinic Fundeni şi voi profesa ca medic în continuare. Vreau să am o nouă provocare, aceea a managementului privat. Am mulţumit ministerului şi colegilor, îmi este foarte greu, rămân medic în Institutul Clinic Fundeni, rămân conferenţiar la UMF Carol Davila, dar partea de management vreau să o desfăşor în sistemul privat”, a explicat Orban.

Totodată, managerul susţine că îşi va continua şi activitatea didactică la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”.

„Mult sau puţin, timpul petrecut aici, la Fundeni, a reprezentat pentru mine o parte asumată a destinului şi a carierei profesionale pe care sper să le fi dăruit pacienţilor, dar şi celor ce formează acel tot integrat în salvarea de vieţi şi anume marea familie medicală a Institutului Clinic Fundeni” , a declarat conferenţiarul universitar doctor Carmen Orban, conform unui comunicat de presă.

Potrivit aceleiaşi surse, Carmen Orban doreşte să dezvolte un proiect de eficientizare a serviciilor medicale în domeniul privat, aplicând „concepte moderne” menite să vină în sprijinul pacienţilor.

„Le mulţumesc călduros tuturor colegilor şi colaboratorilor mei şi îi asigur că îi voi purta permanent în suflet şi în gând!”, a mai spus Orban.

Potrivit unei informări, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, i-a mulţumit managerului Institutului Clinic Fundeni, Carmen Orban, pentru întreaga activitate în această funcţie, cu rezultate de excepţie, şi i-a urat mult succes în carieră.

Carmen Orban este din 2011 manager al Institutului Clinic Fundeni. Între 2009 şi 2011 a fost manager general la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri.

Foto: IC Fundeni

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel