Categories: Expertul zilei

Actor român, declarații șoc: Nu ştiu ce minune mai ţine poporul ăsta în picioare. S-a dorit depresia, sistemul nervos să fie distrus

Actor român, declarații șoc: Nu ştiu ce minune mai ţine poporul ăsta în picioare. S-a dorit depresia, sistemul nervos să fie distrus

Din ce în ce mai mulți specialiști declară că pandemia de coronavirus se află pe ultima sută de metri. Totodată, din ce în ce mai multe țări relaxează măsurile restrictive.

Cu toate acestea, există oameni de cultură, actori, cântăreți, pictori, scriitori, care atrag atenția asupra impactului negativ colosal al pandemiei asupra psihicului uman, atât la nivel individual, cât și colectiv.

Actor român, declarații șoc: Nu ştiu ce minune mai ţine poporul ăsta în picioare. S-a dorit depresia, sistemul nervos să fie distrus

Dan Puric a declarat recent că pandemia nu se va termina niciodată, că vor urma alte „pandemii ideologice, educaționale”. Toate aceste măsuri restrictive și stări de alertă își pun amprenta pe starea sufletească a oamenilor.

„Urmează o altă formă. Ea a fost lansată ca să fie serial ca la Elodia. O să urmeze alte pandemii ideologice, educaționale. Pandemia asta cu virus o să ţină până o să ne confundăm cu vaccinul. O sa te întreb cum te numești? 3 doze.

Ce mai faci Booster? Unii oameni sunt disperați. S-a dorit depresia, sistemul nervos să fie distrus. Este evident, altfel nu ar fi coerciția asta chiar satanică asupra oamenilor. M-am gândit mult la felul în care au făcut-o.

Știți că o pandemie, o stare de alertă, populaţia trebuie avertizată. Felul în care au făcut-o, semănau cu plutonierii ăia de la Aiud de o nesimțire şi o aroganță.

Nu au avut nici cea mai mică solidaritate cu acest popor: haide domne’ să înfruntăm împreună. Pandemia a fost o ocazie bună să insulte acest popor.

Mi-a spus un şofer de taxi, uitați un detaliu care este cât o ţară: nu am să uit vreodată cum l-am îngropat pe tata, într-un sac de plastic şi i-am pus un fular la sac. Înmormântările alea, închiderea bisericilor într-un mod brutal şi nejustificat asta rămâne şi este o rană.

Poporul român are memorie şi s-a suprapus. Este o rană râcâită. A trebuit să dea în starea sufletească a omului, în credința lui, în încrederea lui şi acolo aproape au izbutit.

Nu ştiu ce minune mai ţine poporul ăsta în picioare”, a spus actorul la Antena 3. 

Recent Posts

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

3 minute ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

32 de minute ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

o oră ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

2 ore ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

2 ore ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

3 ore ago

Citeste si: