Din cuprinsul articolului
Cum să previi boala Alzeimer? Ei bine, cel mai bun mod să-ți protejezi creierul împotriva demenței este să îl pui la treabă, potrivit unei noi analize ample.
Persoanele care citesc, în mod regulat, cărți, cântă la instrumente muzicale sau țin un jurnal personal au un risc cu 23% mai mic de a dezvolta această maladie.
Analiza a zeci de studii care au implicat 2 milioane de persoane de vârstă mijlocie și vârstnice a scos la iveală, de asemenea, că activitatea fizică este următorul lucru cel mai bun pentru a menține creierul în formă. S-a constatat că practicarea regulată a sporturilor, practicarea yoga sau dansul are un efect protector de 17%.
Și oamenii cu o viață socială activă par să aibă un risc cu 7% mai mic de a dezvolta demență decât singuraticii.
Cercetătorii au spus că voluntariatul, petrecerea timpului cu prietenii și familiile sau mersul la evenimente religioase au avut un efect pozitiv asupra creierului.
Autorul principal, profesorul Lin Lu, de la Universitatea Peking din Beijing, a declarat: „Această meta-analiză sugerează că a fi activ are beneficii și există o mulțime de activități care sunt ușor de încorporat în viața de zi cu zi, care pot fi benefice pentru creier”.
Rezultatele studiului au fost publicate în revista Neurology.
Boala Alzheimer nu are un tratament vindecător în prezent, ceea ce înseamnă că medicamentele au doar rolul de a ameliora simptomele acesteia. Medicii recomandă o dietă echilibrată și exerciții fizice regulate, iar studiile arată că ambele pot proteja împotriva demenței.
O meta-analiză recentă a 38 de studii din întreaga lume care au implicat 2,1 milioane de oameni care nu aveau demență cu vârste cuprinse între 45 și 93 de ani la începutul studiului, a scos la iveală că activitățile intelectuale și fizice, dar și socializarea au un rol important în prevenirea demenței.
Participanții au fost apoi monitorizați între trei și 44 de ani. Pe parcursul perioadei de studiu, 74.700 de persoane au dezvoltat demență. Participanții au completat chestionare despre despre hobby-urile lor, care au fost împărțite în activități mentale, fizice și sociale.
Activitățile mentale includ cititul sau scrisul, vizionarea programelor la televizor, ascultarea radioului, jocurile sau instrumentele muzicale, folosirea unui computer.
Cercetătorii au spus că aceste hobby-uri ajută la menținerea și îmbunătățirea memoriei, a vitezei de procesare, a abilităților de gândire și raționament, prevenind deteriorarea mentală.
Dar au precizat că descoperirile privind vizionarea programelor TV sunt încă neconcludente. Studiile anterioare au indicat că oamenii sunt mai susceptibili de a dezvolta boala dacă se uită mult la televizor, deoarece mintea lor ăși oprește activitatea pentru perioade lungi de timp.
Activitățile fizice din studii au inclus mersul pe jos, alergarea, înotul, mersul cu bicicleta, utilizarea aparatelor de exerciții, practicarea sporturilor, yoga și dansul. S-a demonstrat că exercițiile fizice mențin inima sănătoasă și ajută circulația. Problemele cardiace pot crește riscul de demență prin întreruperea fluxului de sânge către creier, înfometând neuronii de oxigen și accelerând moartea celulelor.
Participarea la clase de aerobic, aderarea la un club social, voluntariatul, vizitarea rudelor sau prietenilor sau participarea la activități religioase au fost printre cele mai populare activități sociale din analiză.
Cercetătorii consideră că petrecerea timpului cu alții poate proteja creierul prin creșterea contactului social și stimularea emoțională, reducând în același timp riscul de depresie și stres – doi factori de risc pentru demență.
Profesorul de Neuroștiință Lu, a declarat: „Studiile anterioare au arătat că activitățile de petrecere a timpului liber au fost asociate cu diverse beneficii pentru sănătate, cum ar fi un risc mai mic de cancer, o reducere a fibrilației atriale.
Cu toate acestea, există dovezi contradictorii referitoare la rolul activităților recreative în prevenirea demenței. Cercetarea noastră a constatat că activitățile de petrecere a timpului liber, cum ar fi meșteșugurile, practicarea sporturilor sau voluntariatul au fost legate de un risc redus de demență.
El a spus că studiile viitoare ar trebui să includă un grup mai mare de oameni și să monitorizeze participanții mai mult timp pentru a „dezvălui mai multe legături între activitățile de petrecere a timpului liber și demență”.
O vizită de trei minute la toaletă cu telefonul mobil se poate transforma cu ușurință…
România traversează o perioadă de tranziție meteorologică, cu temperaturi în creștere până la mijlocul săptămânii,…
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că descentralizarea rezidenţiatului demarată în urmă cu un an…
Numerologul Mihai Voropchievici a dezvăluit, în cadrul emisiunii Adevăruri ascunse, horoscopul celor 12 zodii pentru…
Un nou studiu publicat în revista "British Journal of Clinical Psychology" dezvăluie o parte dintre…
Profețiile lui Nostradamus și Baba Vanga pentru anul 2025 continuă să alimenteze temerile legate de…