Pentru unele persoane, shoppingul reprezintă plăcerea supremă, potrivit cercetătorilor. Un studiu realizat la nivelul undelor cerebrale gamma arată o legătură între mersul la cumpărături şi starea de spirit bună.
Cercetarea, coordonată de compania MyndPlay, care au mai făcut, în trecut, şi alte studii referitoare la plăcere şi la prezenţa ei în semnalele electrice ale creierului.
Oamenii de ştiinţă i-au împărţit pe cumpărători în două categorii: cei care găsesc o plăcere nebănuită în a căuta hainele potrivite şi cei care aproape că ar cumpăra orice cu condiţia să li se potrivească din punctul de vede al mărimii.
Analiza a arătat că 84% dintre cei din prima categorie au simţit nivelul maxim al plăcerii când au ajuns la casă, să plătească produsele. Nivelul plăcerii resimţite de aceştia este comparabil cu cel resimţit în timpul unei partide de sex sau cel al unui pilot de Formula 1 la finalul unei curse.
De partea cealaltă, persoanele cărora shoppingul nu le face nicio plăcere au avut sentimentul de oboseală în momentul în care au petrecut peste 10 minute la cumpărături.
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…