Din cuprinsul articolului
Alergatul pe distanțe lungi a fost mereu asociat cu rezistență fizică, voință și sănătate mentală. Dar un nou studiu arată că, în condiții extreme, creierul uman recurge la o strategie neașteptată pentru a rămâne activ: își consumă propriul țesut. Mai exact, începe să „mănânce” din învelișul protector al neuronilor, cunoscut sub numele de mielină.
Cercetarea, publicată în Nature Metabolism, a fost realizată pe un grup de alergători de maraton și scoate la lumină o formă de adaptare metabolică pe care neurologii abia încep să o înțeleagă.
Creierul sub stres extrem: consumă ce are la îndemână
Un grup de cercetători din Spania, coordonat de Pedro Ramos-Cabrer și Alberto Cabrera-Zubizarreta, a analizat prin RMN creierul a 10 alergători (8 bărbați și 2 femei), înainte și după ce au parcurs un maraton clasic de 42 de kilometri. La 24–48 de ore după cursă, scanările au indicat pierderi semnificative de mielină în zone-cheie ale creierului, responsabile de coordonare, motricitate și integrare senzorială.
Mielina este un strat gras care învelește fibrele nervoase și accelerează transmiterea impulsurilor între neuroni. Dar se pare că, în lipsa glucozei, creierul poate descompune această structură pentru a-și asigura energia minimă de funcționare.
„Plasticitatea metabolică a mielinei” – un nou concept în neurologie
Cercetătorii au denumit acest mecanism „plasticitate metabolică a mielinei”. Practic, creierul activează o rezervă de urgență, folosind mielina drept combustibil atunci când resursele obișnuite, precum glucoza, nu mai ajung.
La două săptămâni după efort, nivelul mielinei începea să se refacă, iar la două luni, cei șase participanți care au revenit pentru scanări aveau valorile aproape de normal. Specialiștii spun că aceasta ar putea fi o adaptare evolutivă care ne-a permis, ca specie, să rezistăm la eforturi intense fără să ne pierdem capacitățile cognitive.
Ce înseamnă asta pentru alergători și sportivii de anduranță
Deși studiul e preliminar și a avut un eșantion redus, concluziile sale sunt susținute de alte cercetări recente pe șoareci. Acestea arată că mielina poate fi folosită drept sursă de grăsime în momente de criză energetică.
Totodată, studiile pe oameni au arătat că alergătorii tind să aibă timpi de reacție mai slabi și o memorie mai redusă imediat după curse lungi – semne clare că funcția cerebrală este temporar afectată. Refacerea însă este rapidă, odată ce organismul își recapătă energia.
Pierderea mielinei nu e o glumă
Mielina este esențială pentru funcționarea sistemului nervos. Pierderile masive sunt asociate cu boli neurologice severe, cum ar fi scleroza multiplă. De aceea, consumul temporar de mielină pentru susținerea creierului, deși pare o adaptare utilă, ridică întrebări despre posibile efecte pe termen lung, mai ales în cazul sportivilor care se supun constant unor eforturi extreme.
Ce poți face dacă practici sport de anduranță
Pentru cei pasionați de maratoane, ultramaratoane sau alte forme de efort prelungit, cercetătorii recomandă:
-
Alimentație bogată în carbohidrați complecși și grăsimi sănătoase înainte și după antrenamente;
-
Recuperare adecvată: somn, odihnă și rehidratare;
-
Verificări medicale regulate, mai ales pentru sportivii care participă frecvent la competiții de anduranță;
-
Evitați să alergați pe stomacul gol sau în perioade lungi de post, deoarece creierul are nevoie constantă de combustibil.
Creierul uman are mecanisme remarcabile de adaptare. Faptul că e capabil să își sacrifice temporar o parte din structura sa pentru a menține funcțiile de bază în timpul efortului intens este impresionant. Dar asta nu înseamnă că e lipsit de riscuri. Ca în orice domeniu care implică limitele fizice, echilibrul și informarea sunt cheia.
