Categories: Ştiri sănătate

Acţiunile de protest ale cadrelor medicale iau amploare. Un doctor celebru reclamă discriminări salariale nejustificate

Uniunea Națională a Sindicatelor TESA din Sănătate, organizație sindicală reprezentativă pe grup de unități la nivel național, afiliată la Confederația Sindicală Națională Meridian, va picheta Ministerul Muncii vineri, între orele 11.30 – 13.30.

Grevă de avertisment în 27 iunie

Între timp, angajaţii afiliaţi la Federaţia Solidaritatea Naţională au protestat joi, solicitând majorări salariale pentru personalul mediu şi majorarea tarifului pentru gărzile suplimentare efectuate de medici în spitalele publice.

Sindicaliştii anunţă că nu vor renunţa la calendarul protestelor, calendar care include o grevă de avertisment în 27 iunie, urmată de declanşarea grevei generale, începând cu 1 iulie.

Medicul Florin Chirculescu, de la Spitalul Universitar, a afirmat că, în timpul programului normal de lucru, ziua, medicii primesc 100 de lei pe oră, iar după ce încep garda primesc doar 40 de lei pe oră. ”Eu nu ştiu dacă mai există vreun loc pe pământul acesta, unde cu cât munceşti mai mult cu atât să fii plătit mai puţin”, a comentat el.

Sindicat: „„Principalele revendicări sunt cele de natură salarială”

„Principalele revendicări sunt cele de natură salarială. Cele pe termen scurt se referă la aplicarea integrală a Anexei 2, respectiv anexa sănătăţii. Într-adevăr, săptămâna trecută Guvernul a adoptat pentru personalul auxiliar sanitar creşterea salariilor de bază la nivelul anului 2022, a rămas însă o restanţă, cea referitoare la acordarea salariilor de bază aferente anului 2022 şi pentru medicii care efectuează gărzi suplimentare.

A doua categorie de solicitări pe termen scurt se referă la sporurile pentru condiţii de muncă pentru infirmiere brancardieri şi aşa mai departe, respectiv sporurile pentru zilele nelucrătoare şi sporul de tură pentru asistentele medicale şi de asemenea pentru infirmiere şi brancardieri, acestea trebuind aduse la nivelul actual al salariului de bază.

Pe termen mediu discutăm despre aplicarea viitoarei legi a salarizării, aşa cum noi am negociat-o cu Ministerul Sănătăţii, respectiv acordarea unei creşteri de cel puţin 50% din diferenţa între viitorul salariu şi cel al actual al tuturor salariaţilor din sectorul sanitar”, a declarat, joi, vicepreşedintele Federaţiei sindicale „Solidaritatea Sanitară”, Gabriel Predică.

Medicul Florin Chirculescu a explicat care sunt revendicările colegilor săi cu privire la plata gărzilor suplimentare, el arătând că fiecare oră de gardă din afara contractului de muncă este plătită cu 30 de lei, în condiţiile în care orele din contractul de muncă sunt plătite cu 100 de lei.

Discrepanţe în plata orelor de gardă

„În primul rând, vreau să fie un lucru foarte clar: nu este o solicitare de creştere a salariilor. Noi avem două contracte, un contract pentru programul normal de lucru pe care îl are orice cetăţean care lucrează din ţara asta.

La medici este particular faptul că trebuie să facă, în afara programului, nişte gărzi. Ei bine, în timpul programului normal de lucru, cum ar veni, ziua primim 100 de lei pe oră, iar după ce începem garda primim doar 40 de lei pe oră. În acest spital se fac cinci-şase gărzi pe lună. Sunt colegi care fac însă mult mai multe şi în acest spital, şi nu vorbesc despre ce se întâmplă în teritoriu, unde poate să se ajungă la 150 de ore chiar 200 de ore pe lună.

Imaginaţi-vă că toată această muncă în plus, în afara programului, este plătită cu doar 40% din cât suntem plătiţi în cursul zilei. Eu nu ştiu dacă mai există vreun loc pe pământul acesta, unde cu cât munceşti mai mult cu atât să fii plătit mai puţin”, a declarat , joi, medicul Florin Chirculescu, de la Spitalul Universitar Bucureşti, potrivit News.ro.

Conform acestuia, un al doilea contract semnat de medici este cel pentru gărzile efectuate în spitalele publice.
Acesta a precizat că, în cursul săptămânii, garda durează 19 ore, iar în weekend o gardă durează 24 de ore, iar pentru gărzi plata se face la doar 40% din tariful de 100 de lei. Conform lui Chirculescu, această situaţie trenează de mai mulţi ani, deşi li s-a promis medicilor că va creşte şi tariful cu care sunt plătite gărzile.

El spune că aceste contracte au fost semnate cu ministere, nu cu conducerile spitalelor, iar problema nu îşi poate găsi rezolvare la nivelul managerilor unităţilor sanitare, fiind „o problemă politică”.

Medic: „Nu dorim să ne dăm demisia, nu dorim război”

Florin Chirculescu a precizat că nu se pune problema unei greve, medicii putând să renunţe la contractele de gărzi pe care le au. Medicul susţine că „majoritatea colegilor” săi ar fi de acord să renunţe la aceste contracte, indiferent dacă sunt sau nu membri ai unor sindicate care să îi reprezinte.

„Nu este grevă, ce vă spun eu acuma, cu gărzile, este mult mai grav. Ştiţi de ce? Pentru că pentru grevă trebuie să parcurgem nişte paşi. Pentru a ne da demisia din contractul de gărzi nu trebuie decât să spunem: ”Am rupt contractul, pentru că nu mai sunt de acord, pentru că tu, care te-ai angajat să mă plăteşti într-un anumit fel, nu mă plăteşti cum ai spus acum cinci ani.

Nu dorim să ne dăm demisia, nu dorim război, nu dorim conflict social, dorim doar să fim plătiţi aşa cum statul român a zis că ne plăteşte de cinci încoace. Atât!”, adaugă medicul.

După protestul de joi, urmează o grevă de avertisment, în data de 27 iunie, între orele 10:00 şi 12:00, iar din 1 iulie salariaţii din sistem sunt decişi să declanşeze greva generală, a precizat vicepreşedintele Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”.

Recent Posts

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

21 de minute ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

51 de minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

o oră ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

2 ore ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

12 ore ago

Citeste si: