Din cuprinsul articolului
Acești pensionari vor primi două pensii în luna decembrie. 200.000 de pensionari din România vor primi două pensii în luna decembrie, potrivit unui anunț făcut de Casa Națională de Pensii.
Seniorii vor încasa de două ori pensia în decembrie
Potrivit Casei Naționale de Pensii Publice, pensionarii care au depus dosarele de pensionare în lunile anterioare și nu au primit încă nicio plată vor încasa pensia lunii decembrie, alături de sumele restante aferente lunilor precedente. Această situație a fost cauzată de întârzieri în procesarea dosarelor și în emiterea deciziilor de recalculare a pensiilor.
„Estimăm că până la finalul lunii noiembrie, toate deciziile restante vor fi soluționate, ceea ce înseamnă că pensionarii afectați vor primi două sau chiar mai multe pensii în decembrie,” a precizat Casa de Pensii.
Deși Casa de Pensii nu a oferit o cifră clară privind numărul pensionarilor afectați, se estimează că sute de mii de dosare sunt în așteptare. Conform unui raport al Casei de Pensii Iași, doar acest județ are 2.179 de dosare aflate în prelucrare, sugerând că la nivel național numărul total ar putea fi mult mai mare, potrivit stiripesurse.ro.
Reprezentanții Casei Naționale de Pensii Publice au menționat că vor monitoriza în continuare situația și să rezolve toate problemele legate de plățile restante și de funcționarea softului informatic. Pensionarii sunt sfătuiți să mențină legătura cu instituțiile locale pentru a primi actualizări privind situația dosarelor lor.
„Este esențial ca aceste probleme să fie soluționate cât mai rapid, pentru ca pensionarii să își poată primi drepturile financiare fără alte întârzieri,” a subliniat un reprezentant al Casei de Pensii.
Totuși, oamenii sunt nemulțumiți, un bărbat a comentat spunând că „programul informatic nu merge nici acum. Cei care au depus dosare pe noua lege nu au primit nici pana azi deciziile. Pai banii intra după doua luni după emitere. Deci din septembrie pana in ianuarie sau februarie…. nici un leu. Adica aproape jumătate de an fără bani. Si sunt depuse pana azi vreo 150.000 de dosare”.