Din cuprinsul articolului
Acești copii au prioritate la imunizare, susțin specialiștii
Potrivit Comitetul naţional pentru coordonarea activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), începând cu data de 26 ianuarie, copiii cu vârste între 5 şi 11 ani vor putea fi imunizaţi anti-covid.
Acești copii au prioritate la imunizare, susțin specialiștii
Specialiștii susțin că, pentru această categorie de vârstă, copiii care au astm ar trebui să aibă prioritate la vaccinarea anti-covid, pentru că prezintă un risc ridicat de spitalizare în cazul infectării.
Potrivit unui studiu publicat în The Lancet Respiratory Medicine, 750.000 de copii cu vârste între 5 şi 17 ani din Scoţia au fost spitalizaţi cu astm şi li s-a prescris un tratament cu steroizi pe cale orală în ultimii doi ani.
Cercetătorii au recomandat ca vaccinarea adolescenților cu vârste între 12 şi 17 ani să fie extinsă şi la copiii de peste cinci ani care sunt diagnosticați cu astm.
„Este fundamental să înţelegem că minorii care au astm necontrolat au un risc mai mare de a suferi efecte grave ale îmbolnăvirii cu COVID-19, în contextul actualelor deliberări privind accesul prioritar la vaccinuri.
Analiza noastră oferă prima evidenţă la nivel naţional a riscului de spitalizare pentru COVID-19 în rândul copiiilor de vârstă şcolară care suferă de astm necontrolat‟, a declarat autorul principal al studiului, Aziz Sheikh, profesor la Universitatea din Edinburgh.