Din cuprinsul articolului
Aceste zodii sunt protejate de DIVINITATE! Află dacă și zodia ta este sub protecție divină și cum poți trece prin încercări cu ajutorul bunului Dumnezeu.
Rac
Dragă nativ, te numeri printre puținii oameni care nu se pun pe primul plan, pe un piedestal, și care se gândește mereu la binele și la fericirea celor din jur.
Chiar dacă nu uiți, tu reușești să ierți cu foarte mare ușurință.
Mergi înainte cu capul sus, fără să îți pese de gurile rele și de prejudecățile celor din jur. Se spune că nu faci economie de timp și de sentimente când vine vorba de persoanele dragi.
Ești foarte sensibil, suferi enorm și plângi foarte ușor, dar liniștea și fericirea sunt foarte importante pentru tine.
Din acest motiv obișnuiești să întorci și celălalt obraz. Treci cu vederea peste multe nedreptăți.
Balanță
Dragoste, blândețe și delicatețe, acestea sunt calitățile care te caracterizează și care te ajută să ai o relație extraordinară cu tine și cu ceilalți.
Corectitudinea este literă de lege și faci orice să afli adevărul, mergi până-n pânzele albe.
Știi cum să descoperi situațiile îndoielnice sau oamenii care te trag în jos și te vorbesc pe la spate.
Sfaturile, soluțiile și dezlegările de enigme te fac să ai foarte mulți prieteni aproape.
De altfel, aceștia apelează la tine constant.
De foarte multe ori ai senzația că ai trăit mai multe vieți. Ai foarte multă experiență în tot ce faci, fără să depui prea mari eforturi. Înțelepciunea te caracterizează.
Pești
Darul pe care Divinitatea ți le-a înmânat încă de la venirea pe lume este iubirea. Dai totul când ești ancorat într-o relație amoroasă și nu aștepți nimic în schimb. Pe de altă parte, firea ta poate fi posesivă sau geloasă pe celălalt.
Sunt foarte multe situații în care pui pe primul loc binele celorlalți. Ești gata să ajuți pe oricine, chiar și pe cei pe care nu-i cunoști.
Dragă nativ, tu ai o inimă mare, dăruiești fericire și zâmbete oriunde mergi. Faci des acte de caritate, potrivit Fanatik.ro.
Laudele și recunoștința nu întârzie să apară pentru faptele tale. Nu ești genul de persoană care să rămână indiferent.
Simți că ai o menire pe acest Pământ și în fiecare zi încerci să o descoperi, să vezi care ți-e misiunea primită de la Divinitate.