Din cuprinsul articolului
Aceste VISE nu trebuie ignorate. Visele sunt povești și imagini pe care mintea noastră le creează în timp ce dormim. Ele pot fi distractive, amuzante, romantice, bântuitoare, înfricoșătoare și uneori foarte ciudate.
Ele sunt o sursă de mister continuu pentru oamenii de știință și psihologi.
În acest sens, Mihai Voropchievici, numerolog, a explicat în cadrul emisiunii Adevăruri Ascunse care sunt visele care nu trebuie ignorate. Se pot repeta până când vei acționa!
Aceste VISE nu trebuie ignorate.”Visele vor veni repetitiv, dacă noi nu facem ceea ce trebuie. Sunt unele de care te loveşti toată viaţa, vrând-nevrând.
Visăm că zburăm – înseamnă ca acea persoană va lupta ca să-şi atingă toate ambiţiile pe care şi le-a propus. După aceste vise, ne simţim mai liberi, credem că putem realiza ce am planificat. Deci înseamnă că suntem pe drumul cel bun.
Vise cu apă, cu cascade – te duc undeva să ai o anumită stare de spirit, simbolizează inocenţa. Dacă e pe munte, vor fi schimbări anevoioase de făcut, dacă e într-o pădure, ne aşteaptă noi începuturi în viaţa noastră care ne ajută să trecem într-un stadiu superior. Sunt dorinţele noastre de a ajunge mai sus, de a evolua.
Durere de dinţi sau dinţi care cad – te îngrozesc, iar asta înseamnă că tu eşti stresat până peste cap. Când aţi visat că v-au căzut dinţii, e ceva premonitoriu, cineva apropiat poate avea probleme de sănătate, mai ales când visaţi că dinţii vă cad şi îi puneţi la loc. Dacă au căzut şi vă pare rău, auziţi o veste despre cineva care a murit.
Visăm că murim – semnificaţia e una pozitivă, egoul, nişte frici poate au murit, aţi scăpat de ele, de nişte greutăţi. Pot avea loc schimbări benefice.
O sarcină – o dezvoltare personală, pentru că o sarcină e simbolul vieţii. Înseamna proiecte, dorinţe, lucuri care vin şi pot fi realizate.
Dialoguri în vis ca în realitate – gândiţi-vă dacă relaţia dvs funcţionează cum trebuie şi în ce direcţie se îndreaptă.
Podul – simbolizează amintirile ascunse.
Beciul – intuiţia pe care o avem noi.
Bani – aduc noroc. Cei mărunţi aduc vorbe, discuţii între prieteni, sunt micile gâlceve care apar. Dacă visezi că ai câştigat ai Loto, încearcă.
Trădare – ai dorinţe ascunse pe care nu ţi le poţi îndeplini. Sau este teama că partenerul te va părăsi şi întreabă-te dacă nu cumva tu eşti nefericit şi trebui să faci o schimbare.
Foc – îşi schimbi viaţa”, a explicat numerologul Mihai Voropchievici, sâmbătă, la emisiunea Adevăruri ascunse, de la Antena 3.
Numărul 666 sau „numărul bestiei” în Noul Testament nu are proprietăți matematice remarcabile, dar dacă…
Semnele care anunță demența încă din tinerețe. Numeroase boli dezvoltate la bătrânețe pot fi "prevestite"…
Horoscop chinezesc pentru finalul lunii noiembrie. Este o perioadă a schimbărilor și o oportunitate pentru…
Ai răcit? Poate simți deja durere în gât, dureri musculare sau tuse seacă, însă, poți…
Premiu oferit pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital…
Boala epocii moderne capătă amploare. Este adevărat că adesea uităm că sănătatea noastră este cea…