Categories: Ştiri sănătate

Acest VIRUS este de 100 de ori mai infecțios decât HIV. În perioada 18-25 mai, campania ”Săptămâna românească a Testării”

Peste 1.000 de persoane care trăiesc în condiţii economice dificile sau se află în zone defavorizate vor fi testate pentru hepatită B şi C în cadrul campaniei ‘Săptămâna Românească a Testării’ lansate de Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO).

În cadrul ‘Săptămânii Româneşti a Testării’, campanie organizată în perioada 18-25 mai, APAH-RO va asigura, prin intermediul partenerilor săi, testarea persoanelor aflate în situaţii defavorizate din Braşov (sediul Fundaţiei Bucuria Darului, 22 mai), Turda (cartier Poiana, judeţul Cluj, 25 mai), judeţul Giurgiu (comuna Stăneşti, 21 mai) şi judeţul Suceava (localitatea Vicovul de Sus).

„După un număr de ani în care am militat pentru o săptămână în plus a testării cu focus mai mult pe hepatite, în acest an ELPA împreună cu INTEGRATE Joint Action lansează proiectul pilot a Săptămânii Europene a Testării, desfăşurată primăvara. În timpul Săptămânii Testării Hepatite-HIV sperăm să creştem notorietatea privind importanţa testării hepatitelor B şi C şi a virusul HIV. Trebuie să nu uităm că testarea poate reduce semnificativ costurile din sistemul de sănătate prin diagnosticarea în stadii incipiente ale afecţiunilor”, a declarat Tatjana Reic, preşedinte ELPA, potrivit unui comunicat de presă al APAH-RO.

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) lansează o serie de acţiuni locale cu ocazia ‘Săptămânii Europene a Testării Hepatite-HIV’, desfăşurată în acest an sub motto-ul ‘Testare. Tratare. Prevenire’.

„Se estimează că aproximativ un milion şi jumătate de români trăiesc cu virusurile hepatitice B şi C. Este obligatorie facilitarea testării pentru că o diagnosticare timpurie poate salva vieţi prin prevenirea dezvoltării cirozei şi a cancerului hepatic. Mulţi nu se testează pentru că nu prezintă simptome sau îşi spun că riscul de a avea hepatită este mult prea mic. Acestea nu pot fi argumente valide, deoarece în cazul hepatitelor simptomele pot să nu se manifeste ani la rând! Pentru campania din acest an ne vom îndrepta către persoanele care prezintă un potenţial ridicat de infectare şi un grad redus de diagnosticare din diverse motive”, a declarat Marinela Debu, preşedinte APAH-RO citată în comunicatul de presă.

Liana Velica, manager proiect ARAS, a afirmat că la testele de hepatită C, oferite de ARAS în anul 2017, o persoană vulnerabilă din trei a primit un rezultat pozitiv, dar numai 696 de persoane din grupuri sau comunităţi dezavantajate au avut acces la aceste teste.

„Cei care au primit rezultat pozitiv nu au reuşit să meargă mai departe, spre confirmare şi tratament, deoarece nu erau asigurări. De aceea susţinem creşterea accesibilităţii testării pentru hepatite, astfel încât diagnosticarea să fie posibilă şi pentru persoanele care se află în situaţii de vulnerabilitate, persoane care nu au asigurări de sănătate şi nici medic de familie’, a declarat Liana Velica, potrivit aceleiaşi surse.

Aproximativ 80% dintre pacienţii infectaţi cu hepatita C dezvoltă o boală cronică de ficat. Virusul hepatitei B este de 100 de ori mai infecţios decât HIV şi de 10 ori mai mult decât cel al hepatitei C. Prevalenţa hepatitei B în România este de 5,6%, se arată în comunicat.

Recent Posts

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

6 minute ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

25 de minute ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

56 de minute ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

o oră ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

2 ore ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

2 ore ago

Citeste si: