Categories: Stil de viaţă

Acest produs ieftin face adevărate minuni pentru păr, dinți și unghii. Iată câte întrebuințări are pentru sănătate și casă

Peroxidul de hidrogen, cunoscut sub denumirea de apă oxigenată, este o substanţă nelipsită din dulăpiorul cu medicamente. Însă apa oxigenată nu e bună doar pentru curăţarea rănilor, are o mulţime de alte întrebuinţări. Este extrem de utilă în menţinerea igienei locuinţei şi a obiectelor pe care le folosim zilnic

Este un dezinfectant fără egal, sigur, netoxic şi eficient, omorînd microbii fără a ne periclita sănătatea. Compus doar din apă şi oxigen, peroxidul de hidrogen este un bun antiseptic. Distruge germenii oxidîndu-i, fiind cel mai de temut duşman al paraziţilor, virusurilor şi toxinelor. Putem folosi cu încredere peroxidul de hidrogen ca dezinfectant, agent de curăţare, de înfrumuseţare, medicament util în tratarea unor afecţiuni, totul cu condiţia să respectăm dozele adecvate. Iată cîteva sugestii de utilizare inteligentă a apei oxigenate.

O soluţie antiseptică

Apa oxigenată, denumită şi peroxid de hidrogen, este un lichid incolor, cu punctul de fierbere 108 grade C, cu punctul de topire/îngheţare -33 grade C, pH mai mic de 3 şi avînd formula chimică H2O2. Apa oxigenată se amestecă cu apă în orice proporţie, soluţia de 35% apă oxigenată purtînd denumirea de perhidrol. De obicei, se comercializează soluţii cu concentraţii între 3-10%. Fiind instabil, perhidrolul se descompune spontan, rezultînd apă şi oxigen. Reacţia este efervescentă, ceea ce face soluţia să fie atît de utilă ca agent de curăţare. Este folosită şi ca decolorant în industria textilă, ca dezinfectant al apei potabile şi a celei reziduale, este inclusă în compoziţia detergenţilor, iar în medicină, apa oxigenată este recunoscută ca antiseptic, util mai ales în curăţarea plăgilor. Apa oxigenată are şi proprietăţi hemostatice (opreşte sîngerările). Hemoragiile nazale pot fi oprite cu tampoane nazale îmbibate în apă oxigenată. Peroxidul de hidrogen se regăseşte şi în organismul uman, care are nevoie de această substanţă pentru a lupta cu infecţiile. O subclasă a leucocitelor numită neutrofile produce peroxid de hidrogen ca primă linie de apărare împotriva toxinelor, paraziţilor, bacteriilor, virusurilor şi levurilor. De asemenea, se mai poate întrebuinţa pentru dezlipirea pansamentelor vechi aplicate pe răni. Peroxidul 3% este utilizat de medici şi la înlăturarea ţesuturilor moarte, dar şi ca agent de debridare (dezinfectare) orală.

Curăţă sinusurile şi colonul

În domeniul sănătăţii, apa oxigenată are numeroase întrebuinţări. Această soluţie tratează ciuperca piciorului. Pur şi simplu se spală zona cu o soluţie diluată cu apă, în special între degete, în fiecare seară, şi se lasă să se usuce. Şi alte ciuperci pot fi îndepărtate cu apă oxigenată, în special candida, prin spălături locale. Rănile de tipul tăieturilor şi infecţiilor, chiar şi gangrenele, se vindecă mai repede cu apă oxigenată 3%. Acestea se înmoaie cu această soluţie timp de 10 minute, de cîteva ori pe zi. Soluţia nu ar trebui lăsată pe rană deschisă pe perioade lungi de timp. La fel ca alte antiseptice oxidative, peroxidul de hidrogen provoacă daune uşoare ţesutului. Prin urmare, este important să se folosească cu precauţie. De asemenea, perhidrolul vă poate scăpa de furuncule. O lingură de peroxid 3% adăugată la o cană de apă fără clor poate fi utilizată ca spray nazal, pentru curăţarea sinusurilor. Avînd calităţi cicatrizante şi antiseptice, este indicată şi în tratarea otitelor externe. Tot apa oxigenată ne poate scăpa de răceală. Se pun cîteva picături în urechi, în fiecare dimineaţă, pentru prevenirea îmbolnăvirii. E bine să întrebaţi medicul cum se face această operaţiune şi dacă vă este indicată. Pentru curăţarea colonului, adăugaţi o ceaşcă de peroxid de hidrogen (3%) la 20 de litri de apă caldă, fără să depăşiţi această cantitate. Cu această soluţie faceţi băi de şezut. Pentru clismă, adăugaţi o lingură de peroxid de hidrogen (3%) la un litru de apă distilată. În interiorul intestinului, apa oxigenată se descompune în apă şi oxigen. O parte din oxigenul liber intră în circuitul sanguin prin intestin, ajutînd celulele învecinate în expulzarea toxinelor.

Pentru ten şi unghii frumoase

Adăugată în apa de baie, apa oxigentă face minuni. Detoxifică organismul şi întinereşte. Folosiţi aproximativ 2 litri peroxid de hidrogen (3%) la o cadă de apă caldă. Lăsaţi apa să se impregneze în corp cel puţin o oră-două, adăugînd din nou apă fierbinte cînd este necesar, pentru a menţine o temperatură constantă, în care să va simţiţi confortabil. Duşul cu apă oxigenată elimină infecţiile. Adăugaţi peroxid de hidrogen (3%) în apă caldă şi faceţi un astfel de duş, o dată sau de două ori pe săptămînă, pentru a elimina infecţiile, chiar şi pe cele cronice. Apa oxigenată face unghiile să strălucească şi le albeşte. Se masează unghiile cu o soluţie de 3% apă oxigenată. Pentru a scăpa de petele galbene de pe unghii (cauzate de tutun sau lacuri), puteţi dilua o linguriţă de apă oxigenată într-un pahar cu apă. Scufundaţi unghiile în acest amestec timp de zece minute. Apa oxigenată este utilă în tratamentul acneei, funcţionînd ca o substanţă antiseptică, curăţind porii şi îndepărtînd punctele negre. Folosiţi o soluţie cu 3% apă oxigentă şi aplicaţi-o pe pielea curată şi uscată. Nu este nevoie să clătiţi. Apa oxigenată poate fi folosită zilnic, pentru tratarea acneei. Ar fi bine să utilizaţi apă filtrată. Apa oxigenată ajută şi la uscarea coşurilor. Dacă aveţi ten pătat, o linguriţă de drojdie de bere şi două linguriţe de apă oxigenată vor rezolva problema. Nu utilizaţi peroxid de hidrogen vîndut în farmacii pentru uz extern. Acesta conţine aşa-numiţii stabilizatori, care pot fi toxici. Folosiţi pentru tratamente numai apă oxigenată pentru utilizare analitică sau „ca aliment“.

Albeşte dinţii şi spală pesticidele

Apa oxigenată are întrebuinţări şi în igiena orală. Se poate folosi ca apă de gură, pentru clătire. Se ţine în gură o cantitate mică de apă oxigenată pentru 10 minute, apoi se scuipă lichidul. Metoda ajută la vindecarea aftelor, dar şi la albirea dinţilor. Se utilizează apă oxigenată 3%, în care se poate adăuga puţină clorofilă lichidă pentru aromatizare. Tot pentru albirea dinţilor, se poate face periaj doar cu apă oxigenată. Soluţia poate fi adăugată în bicarbonat de sodiu şi astfel se obţine o pastă de dinţi eficientă cu efect de înălbire a dinţilor. De asemenea, plimbînd apa oxigenată prin gură, se vor ameliora durerile de dinţi. Peroxidul de hidrogen nu este analgezic, dar ca agent antiviral, antibacterian şi antifungic, este eficient în tratarea patogenilor ce cauzează infecţiile gingivale. Părul poate fi îngrijit tot cu ajutorul peroxidului de hidrogen. Deoarece este un agent de albire, se poate folosi şi pentru deschiderea uşoară a culorii părului, într-o nuanţă naturală. Se diluează cu apă (50/50), apoi se pulverizează soluţia pe părul umed, după care se piaptană, pentru ca soluţia să pătrundă uniform în părul umed. Peroxidul de hidrogen omoară instantaneu căpuşele şi acarienii de pe piele. Este bun şi ca dezinfectant în soluţia de curăţat lentilele de vedere. Combinaţia de peroxid de hidrogen 3% şi oţet alb lasă fructele şi legumele fără nicio bacterie sau pesticid. Se adaugă un sfert de cană de apă oxigenată 3% la o cuvă de chiuvetă plină cu apă rece. Salata se scufundă în această soluţie timp de 20 de minute, castraveţii şi legumele cu coaja groasă timp de 30 de minute. Apoi vegetalele se clătesc cu multă apă. Sau se pot usca şi se pot pune la congelator. Acest tratament prelungeşte prospeţimea legumelor.

Dezinfectant ideal acasă şi în vacanţă

Majoritatea detergenţilor de vase conţin apă oxigenată pentru că această substanţă are reale proprietăţi de curăţire şi dezinfectare. În general, în bucătărie apa oxigenată face minuni. Cu această soluţie se pot curăţa masa sau suprafeţele de lucru, frigiderul şi cutiile de gustări. Astfel, veţi omorî germenii şi veţi obţine un miros proaspăt. Cu peroxid pus direct pe burete se curăţă oglinzile, geamurile şi paharele de sticlă fără a lăsa pete. Adăugaţi 60 ml de peroxid 3% în detergentul de vase utilizat la maşina de spălat vase şi veţi obţine rezultate mai bune. După spălarea tocătorului de lemn, puneţi peroxid şi oţet pe el pentru a omorî salmonella şi alte bacterii. Amestecaţi apă oxigenată cu apă în părţi egale şi folosiţi soluţia pentru igienizarea băii. Astfel, veţi dezinfecta totul fără să distrugeţi scurgerile, aşa cum se întîmplă în cazul clorului sau al altor dezinfectanţi. Tot cu apă oxigenată puteţi dezinfecta interiorul maşinii de spălat. Cu perhidrol se spală bine gresia şi vasul de toaletă. Se varsă soluţia în WC şi se lasă să acţioneze 20-30 de minute. Mirosul ciudat de pe bureţii de baie sau de bucătărie se scoate uşor cu apă oxigenată şi apă călduţă. Se lasă bureţii 15 minute în această soluţie, apoi se clătesc bine. Peroxidul de hidrogen este excelent şi la birou. Atunci cînd un coleg tuşeşte, dezinfectaţi biroul cu apă oxigenată. Avantajul e că veţi distruge microbii fără a produse un miros supărător, aşa cum se întîmplă în cazul produselor de curăţare. Apa oxigenată este şi un dezinfectant ideal pentru mouse şi tastatură, locuri în care, se ştie, trăiesc numeroşi germeni. O sticluţă cu apă oxigenată e bine să avem şi în bagaje atunci cînd plecăm în vacanţă, pentru dezinfectarea suprafeţelor din hotel, din tren sau avion, sau a obiectelor pe care le atingem în timpul excursiilor în natură.

Înălbitor şi soluţie antimucegai

Gospodinele ştiu că apa oxigenată este un bun înălbitor pentru rufe, fără să distrugă ţesătura cum face clorul. Adăugaţi o cană de peroxid în loc de înălbitor la o încărcătură de maşină cu rufe albe. Peroxidul de hidrogen 3% este cea mai bună soluţie anti-pete, dacă este utilizat destul de rapid după pătare. Este o metodă bună pentru a scăpa de petele de sînge de pe haine şi covoare. Se toarnă peroxid pe pată, se lasă un minut, apoi se freacă puţin şi se clăteşte cu apă rece. În cazul petelor de vin roşu, se aplică apă oxigenată diluată şi detergent de vase în părţi egale. Se şterge cu un prosop uscat, apoi se spală haina cu apă caldă. Urmele de la subraţ pot fi scoase tot cu ajutorul acestei soluţii miraculoase. Se lasă să acţioneze cam o oră, apoi se spală cu apă rece. Dacă aveţi în casă animale de companie, apa oxigenată vă va ajuta să dezinfectaţi mai bine obiectele necuvîntătoarelor, cuştile, jucăriile acestora şi, de ce nu, pe cele ale copiilor. De asemenea, cu apă oxigenată se dezinfectează foarte bine tălpile papucilor de casă. Dacă aveţi mucegai, curăţaţi tot cu peroxid de hidrogen. Duşmanul igrasiei este oxigenul rezultat din descompunerea apei oxigenate. În casă, apa oxigenată poate fi folosită şi la curăţarea umidificatoarelor şi a dispozitivelor cu aburi. Se folosesc 0,5 l de peroxid 3% la 4 l de apă.
Aşadar, apa oxigenată este o soluţie ieftină, nontoxică şi la îndemînă pentru sănătatea fiecăruia. Singurul dezavantaj al acestui antiseptic este că acţionează pe termen scurt. Deci, dacă aţi dezinfectat astăzi, mîine trebuie să o luaţi de la capăt.

Şi plantelor le place apa oxigenată

• Apa oxigenată nu dăunează plantelor, dimpotrivă, aşa cum ne ajută pe noi, le este de folos şi vegetalelor, ca medicament şi dezinfectant, fertilizator sau îngrăşămînt. Ajută seminţele să germineze mai repede, iar plantele rezultate vor fi mult mai sănătoase. Într-un borcan cu 500 de mililitri de apă distilată adăugaţi peroxid 8% apă şi amestecaţi bine. Puneţi seminţele şi lăsaţi-le la căldură 3-4 ore. Peroxidul de hidrogen poate fi folosit şi pentru a vindeca plantele bolnave. Frunzele plantelor de grădină sau de apartament stropite cu aceeaşi soluţie va alunga dăunătorii, lucru extrem de util mai ales în grădinile de legume. Pentru că este naturală, apa oxigenată nu va dăuna plantelor. Ca îngrăşămînt, înainte de plantarea răsadului, se toarnă o cană cu apă în care aţi pus o lingură de peroxid. Planta va creşte sănătoasă şi nu va fi afectată de dăunători. Un alt beneficiu al apei oxigenate este că previne efectele negative ale excesului de apă. Mai exact, peroxidul de hidrogen nu lasă rădăcinile udate în exces să putrezească, întrucît îi furnizează plantei un nivel ridicat de oxigen. Peroxidul mai poate fi adăugat şi în apa cu care udaţi grădina. Acesta acţionează asemenea clorului, însă nu este toxică.

Recent Posts

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

3 minute ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

33 de minute ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

o oră ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

2 ore ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

2 ore ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

3 ore ago

Citeste si: