Din cuprinsul articolului
Expertul naturopat Adrian Vasile a discutat în exclusivitate la iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3, cu privire la alimentele care ne hidratează și atunci când nu bem destulă apă.
Conform acestuia, o mai bună hidratare decât cea a apei provine din fructe.
”Sistemul imunitar devine foarte reactiv la tot ceea ce se întâmplă în interior și atacă anumite molecule. Împrumută energie. Este un efort pentru el să neutralizeze aceste substanțe.
În schimb, dintr-un măr, nu ai ce să neutralizezi, pentru că acolo proporția de apă este foarte crescută iar hidratarea este foarte eficientă prin legume și fructe. Pentru că apa respectivă este legată de molecule, de vitamine, de minerale, anumiți nutrienți, fibrele acelea solubile, etc. Și atunci corpul rămâne hidratat pe o perioadă mai lungă de timp. Acesta este secretul.
Cu cât hidratarea se face pe o perioadă mai lungă de timp, cu atât corpul poate extrage din nutrienți mai mult lichid. Adică este ca o pompiță adiacentă, programată de către Univers, care să ofere diferiți nutrienți, chiar și apă, pe o perioadă cât mai lungă de timp.
Poate că tu nu ai timp, ești într-o ședință, faci sport, ești cu copilul, te concentrezi, conduci, dar acești nutrienți își fac treaba lor acolo, în tăcere, în liniște. Acesta este un dar divin. Ni s-a oferit acest lucru pe tavă, doar trebuie să ne bucurăm de el”, a explicat Aurelian Vasile în exclusivitate în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN.
Apa este esențială pentru multe funcții corporale, cum ar fi lubrifierea articulațiilor, furnizarea de oxigen în tot corpul, prevenirea leziunilor renale și multe altele.
Aproximativ 60 la sută din corp este alcătuit din apă, iar aproximativ 71 la sută din suprafața planetei este acoperită de apă.
Poate că natura omniprezentă a apei este cea care înseamnă că a bea suficient în fiecare zi nu se află în fruntea listei de priorități a multor oameni.
Profesorul Vlad Chiurea ne-a explicat de curând câtă apă se recomandă să consumăm într-o zi obișnuită și de ce este atât de important să ne hidratăm.
”La apă, trebuie băută apă continuu, cel puțin 2 litri de apă pe zi, poate și mai mult, pentru că, cu cât devenim mai în vârstă, din nefericire, Cu atât pH-ul nostru se schimbă dintr-un pH alcalin, de la copilul ăla minunat care aleargă care este frumos, cu vârsta, cu supărările, cu tracasările, se transformă dintr-un organism alcalin într-unul acid.
Iar dacă ai intrat în regim acid, atunci apar toate bolile. Și bolile neurodegenerative, despre care am auzit cu toții și care numai la pronunție au niște nume groaznice, și neoplaziile, care în limba română înseamnă cancerele. Astfel deschidem ușa bolii. Structurile alcaline, în general, închid sau favorizează închiderea acestor. Ne protejează”, a explicat prof. dr. Vlad Ciurea în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN.
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…