Din cuprinsul articolului
Accident mortal în Vaslui! Un tânăr de 19 ani a decedat şi o fată de 18 ani este în comă profundă, după ce maşina cu care circulau a fost implicată într-un accident de circulaţie produs, duminică dimineaţa, pe DE 581, în apropiere de municipiul Bârlad, informează AGERPRES. Alte 8 persoane, printre care copii, sunt rănite.
Accidentul s-a produs pe DE 581, în localitatea Simila, comuna Zorleni, în dreptul unei pensiuni.
În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau nouă persoane (șapte persoane se aflau într-un autoturism, alte două fiind în cel de-al doilea autovehicul), între care și doi copii.
La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două autoturisme avariate, două dintre victime fiind încarcerate, și în stare de inconștiență, un bărbat în vârstă de 19 ani aflându-se în stop cardiorespirator.
Victimele au fost descarcerate, concomitent fiind începute și manevrele de resuscitare.
O victimă în vârstă de 19 ani a fost resuscitată, aceasta a răspuns pozitiv manevrelor, ulterior fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui. După stabilizare, victima a fost transferată la un spital din Iași.
Cea de-a doua victimă descarcerată, un tânăr în vârstă de 19 ani, nu a răspuns pozitiv manevrelor pentru resuscitare, medicul fiind nevoit să declare decesul.
Celelalte șapte victime aflate în cel de-al doilea autoturism, au ieșit din mașină, însă au multiple traumatisme. Victimele cu vârste cuprinse între 7 și 24 ani au fost duse la Spitalului Municipal Bârlad.
„În urma accidentului au fost înregistrate nouă victime, cu vârste între 14 şi 22 de ani. Un bărbat de 19 ani, şofer, încarcerat, a fost găsit în stop cardiorespirator, a fost resuscitat fără succes, fiind ulterior declarat decedat.
O victimă de sex feminin, în vârstă de 18 ani, în comă profundă, cu traumatism cranio-cerebral grav, a fost transportată la Spitalul Judeţean Vaslui. Celelalte şapte victime au diverse contuzii şi fracturi, fiind stabile hemodinamic şi transportate la Spitalul Bârlad. Au intervenit trei ambulanţe ISU şi patru ambulanţe SAJ din Vaslui şi Bârlad, coordonate de doi medici”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, Daniel Ungureanu.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările producerii accidentului, fiind întocmite dosare de cercetare penale pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Din primele verificări s-a stabilit că maşina în care se aflau cei doi tineri nu s-ar fi asigurat la ieşirea din parcarea unui local şi ar fi fost lovită de un autoturism.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…