Categories: Ştiri sănătate

ACCES LIMITAT LA TERAPII INOVATOARE. Șase sute de mii de români au hepatita C și doar patru mii au avut acces la tratamentul fără interferon care vindecă boala

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) marchează Luna de Luptă împotriva Hepatitei prin lansarea campaniei “Despre Curaj şi Biruinţă”, iniţiativă care atrage atenţia asupra accesului limitat al pacienţilor români cu afecţiuni hepatice cronice la terapiile inovatoare.

APAH-RO îşi propune ca şi prin poveştile pacienţilor care s-au vindecat de hepatita C să atragă atenţia factorilor de decizie asupra numărului mic de români care au intrat în programul de tratament fără interferon.

Puţin peste 4.000 de pacienţi cu hepatită C, au avut, până acum, şansa la vindecare prin acest program, aproximativ 1.800 dintre aceştia finalizând deja tratamentul fără interferon (cu acţiune antivirală directă). 98% dintre aceştia au fost declaraţi vindecaţi la finalul tratamentului, terapia fără interferon confirmând astfel rezultatele din studii clinice care arătau o rată de vindecare de peste 95%.

Potrivit contractului semnat în septembrie 2015 de autorităţi şi potrivit protocolului terapeutic, în acest moment pot beneficia de acest tratament doar pacienţii cu ciroza (F4) compensată (scor Child-Pugh A) şi F3 cu contraindicaţie la interferon. Continuarea pe evz.ro. 

Recent Posts

Boala epocii moderne capătă amploare. Îngreunează calea către un diagnostic precis

Boala epocii moderne capătă amploare. Este adevărat că adesea uităm că sănătatea noastră este cea…

22 de minute ago

Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism: Ne protejează de cancer, diabet și depresie

Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism! În ultimii ani, auzim și citim din ce în…

52 de minute ago

Performerii din sănătate prezentați de Revista Capital

Sănătatea este un fundament al vieții noastre, un fir invizibil care leagă trupul, mintea și…

52 de minute ago

Institutul Național de Sănătate Publică, omagiat la Gala Capital. Ce premiu a obținut

Institutul Național de Sănătate Publică, omagiat la Gala Performeri din Sănătate 2024. Premiile Speciale au…

o oră ago

Nu mai arunca cojile de măr! Ajută cel mai solicitat mușchi din corp

Nu mai arunca cojile de măr! Un ingredient natural găsit în coaja de mar (acid…

o oră ago

Nu puneți recipiente de plastic în cuptorul cu microunde: Te poți îmbolnăvi grav

Cancerul de sân afectează una din opt femei și, deși decesele au scăzut datorită unui…

2 ore ago

Citeste si: