Din cuprinsul articolului
Noi servicii medicale, decontante. Românii cu dizabilități au acces la mai multe servicii medicale de reabilitare medicală, decontate de CNAS – anunță Societatea Română de Reabilitare Medicală (SRRM), cu ocazia împlinirii a o sută de ani.
Recent, în urma discuțiilor dintre MS, CNAS și SRRM, s-a produs o schimbare fundamentală a contractului cadru în acordarea serviciilor de reabilitare medicală persoanelor cu dizabilități.
„Noutatea care ne bucură este că din martie, decontarea serviciilor medicale în ambulatoriul de specialitate Medicină Fizică și de Reabilitare se face prin plata prin tarif pe serviciu medical exprimat în puncte, la fel ca la celelalte specialități clinice, și nu prin tarif pe serviciu medical exprimat în lei, la valori mult mai mici față de alte specialități și care permitea tratarea unui număr redus de pacienți în fiecare lună.
Această modificare permite ca de acum și medicii de Medicină Fizică și de Reabilitare să poată efectua în cabinet diverse proceduri diagnostice sau terapeutice, să poată prescrie servicii conexe efectuate de psiholog sau fizioterapeut, să poată face pacienților ecografii dacă au competență pentru acest lucru.” spune Conf. Univ. Dr. Adrian-Costin Bighea, actual trezorier și fost președinte al SRRM.
Hotărârea de guvern care a modificat contractul-cadru privind acordarea asistenței medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate a revizuit și lista afecțiunilor pentru care pot fi acordate servicii de medicină fizică şi de reabilitare. Astfel, au fost adăugate noi proceduri de medicină fizică şi de reabilitare care se pot face în baza de tratament.
„Sunt și multe alte solicitări care nu au putut fi introduse în actualul contract cadru și care rămân pentru a fi negociate în viitor. De pildă, actualizarea valorii de decontare a procedurilor fizicale în baza de tratament. Este de-a dreptul absurd ca o procedură fizicală care necesită personal calificat și echipamente medicale scumpe să fie decontată de CAS cu 7 lei.
O altă problemă majoră este modificarea perioadei pentru care se decontează procedurile specifice de medicină fizică și de reabilitare, care este de 21 zile/an/asigurat. Această prevedere nu ține seama de diagnosticul pacientului și de severitatea dizabilității, fiind total discriminatorie pentru pacienții noștri.” Completează Conf. Univ. Dr. Adrian-Costin Bighea, Trezorier SRRM.
Medicina Fizică și de Reabilitare (MFR) este specialitatea ce se ocupă cu prevenția, diagnosticul, tratamentul și managementul reabilitării persoanelor cu dizabilități. Scopul ei este să amelioreze calitatea vieții și să redea funcționalitatea pacienților.
Afecțiuni generatoare de dizabilitate:
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, reabilitarea trebuie considerată o strategie de sănătate publică a acestui secol și nu se adresează doar persoanelor cu deficiențe fizice, ci mai degrabă este un serviciu de sănătate de bază pentru orice pacient cu o dizabilitate după o afecțiune cronică sau post-traumatică, care îi limitează funcționarea.
„Reabilitarea medicală a ținut mereu pasul cu tehnologiile inovatoare. În ultimii ani, în contextul pandemiei de COVID-19 a intrat puternic în lumina reflectoarelor și pe bună dreptate. Se știe că infecția cu SARS – CoV-2 este o boală cu afectare multiplă de organe, care poate lăsa sechele complexe, multiple, respiratorii, cardiace, neurologice, musculoscheletale, cognitive și care poate duce la dizabilitate și la scăderea calității vieții. Specialiștii în Medicina Fizică și de Reabilitare Medicală pot face evaluarea și managementul terapeutic al dizabilității date de COVID-19.” spune prof. dr. Mihai Berteanu, președintele SRRM.
„Nu există nicio diferență în formarea (și pregătirea) specialistului de reabilitare medicală care activează în spital, în ambulatorul de specialitate sau într-o stațiune balneară. În plus, medicul MFR din stațiunea balneară are avantajul că utilizează factorii naturali terapeutici care abundă în țara noastră: climatul, apele minerale, nămolurile terapeutice, salinele, alături de procedurile de electroterapie, kinetoterapie, hidroterapie, masaj.” spune conf. dr. Mădălina Iliescu.
În România sunt peste 1500 specialiști în medicină fizică și de reabilitare și peste 350 de rezidenți în pregătire, fapt care asigură dezvoltarea și pe viitor a specialității, dar mai ales premisele ca persoanele cu dizabilități să beneficieze de servicii medicale de înaltă calitate.
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…