Sari la conținut

ACC injectabil 100mg/ml, 5 fiole de 3ml

Prospect

Compozitie
Componenta activa: 1 fiola cu 3 ml solutie injectabila contine 340,4 mg acetilcisteina-sodica, corespunzator la 300 mg acetilcisteina.
Alte componente: acid ascorbic, edetinat disodic 2H2O, hidroxid de sodiu, apa distilata pentru solutia injectabila.

Indicatii
In afectiuni ale cailor respiratorii care se manifesta printr-o secretie abundenta a unei mucozitati vascoase: Forme acute si cronice de afectiuni respiratorii, in principal bronsita acuta si cronica, bronsiectazie (largire a cailor bronhice), bronsita astmatica, astm bronsic, bronsiolita (inflamare a cailor respiratorii inferioare si a bronhiolelor), muscoviscidoza.

Mod de administrare
Daca nu este altfel prescris sunt valabile urmatoarele scheme de dozaj:
Adulti si copii sub 14 ani : 1-2 ori pe zi 1 fiola i.v. sau i.m. (300-600 mg acetilcisteina pe zi).
Copii intre 6-14 ani : 1-2 ori pe zi 1/2 fiola i.v. sau i.m. (150-300 mg acetilcisteina pe zi).
La copiii sub 6 ani trebuie preferat de regula tratamentul oral. Daca administrarea de ACC injectabil este totusi necesara, doza zilnica pentru copiii sub 6 ani trebuie raportata 10 mg/kg greutate corporala.
Copiii sub 1 an trebuie sa urmeze o terapie i.v. cu ACC injectabil numai la indicatia expresa a medicului si nu in ambulatoriu (vezi contraindicatii).
Pacientii cu muscoviscidoza (tulburare metabolica incipienta in secretia de mucus, cu sensibilitate crescuta pentru infectiile cailor bronhiale) si o greutate corporala mai mare de 30 kg pot primi o doza de pana la 800 mg pe zi.

Contraindicatii
ACC injectabil nu trebuie administrat in cazul unei hipersensibilitati la substanta activa – acetilcisteina sau la una dintre celelalte componente active. Deoarece nu exista experienta in ceea ce priveste administrarea de acetilcisteina in timpul sarcinii si alaptarii, ACC injectabil nu trebuie administrat in aceasta perioada. La copiii sub 6 ani trebuie preferate preparatele administrate oral (sirop). Sugarii si copiii sub 1 an pot fi tratati cu acetilcisteina numai daca s-a constatat de catre medic un motiv cu beneficiu vital pentru tratament (indicatie vitala). Tratamentul trebuie urmat in acest caz intr-o clinica, sub control medical.

Reactii adverse
Rar pot aparea dureri de cap, inflamatii ale mucoasei bucale (stomatita) si zgomote in urechi (tinitus). Izolat au fost relatate diaree, voma, arsuri stomacale si greata. In cazuri izolate s-au observat, dupa administrarea intravenoasa de acetilcisteina reactii alergice, de ex. spasm bronsic, scadere a pulsului, eritem (exantem), tahicardie, prurit si aparitia de papule (urticarie). Bronhospasmele relatate izolat dupa administrarea intravenoasa de acetilcisteina se intalnesc in majoritate la pacientii cu un sistem bronsic hiperreactiv, cu astm bronsic, asa-numitii "hiperrespondenti" (sensibilitate crescuta a bronhiilor la diferiti factori patogeni). S-a relatat de asemenea izolat, aparitia de sangerari in legatura cu administrarea de acetilcisteina, in parte in cadrul unor reactii de hipersensibilitate. In urma unor cercetari s-a constatat o reducere a agregarii plachetare in prezenta acetilcisteinei, desi nu s-a obtinut o evaluare a importantei acestor constatari pentru pacienti pana in prezent.

Utilizare intramusculara
Deoarece la pacientii cu sensibilitate crescuta la tratamentul injectabil, in cazul unei injectari superficiale poate aparea o usoara si trecatoare senzatie de arsura se recomanda administrarea profund intramusculara, in pozitie culcat.

Utilizare intravenoasa
Injectia intravenoasa trebuie efectuata lent cu durata de peste 5 min. Prima doza trebuie diluata cu o solutie de clorura de sodiu de 0,9% sau cu o solutie de glucoza de 5%, 1:1.
Urmatoarele doze trebuie administrate pe cat posibil ca perfuzii.
Recomandare: in timpul tratamentului cu ACC injectabil trebuie sa consumati multe lichide (de ex. ceai, apa). Efectul mucolitic al ACC injectabil va fi astfel favorizat.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel