Din cuprinsul articolului
Constantin Bălăceanu-Stolnici este un om de știință român, medic neurolog, profesor de Neuropsihologie și Anatomie a Sistemului nervos, membru de onoare al Academiei Române, membru al Academiei Oamenilor de Știință din România și al Academiei de Științe Medicale din România. Este, de asemenea, Director de Onoare al Institutului de Antropologie „Fr. I. Rainer” al Academiei Române și Președintele de Onoare al Societății Academice de Antropologie.
Marele academician a explicat că singura soluție pentru combaterea pandemiei este vaccinarea. Acesta a desființat teoriile conspiraționiste ce circulă pe rețelele sociale privind efectele adverse morbide sau chiar planurile de tratament cu busuioc și usturoi,
„Trăim o epocă foarte dificilă, în care asistăm la drama pe care o produce boala, dar și la tulburările și piedicile pe care ni le pun cei care se insinuează în această problemă cu bună știință sau cu naivitate și încurcă posibilitatea de a găsi o soluție.
Trebuie să pornim de la un principiu: că această boală există. Am auzit oameni inteligenți, oameni pe care i-am considerat importanți, care negau și spunea ‘- nu, dom’le, e o făcătură’. Duceți-vă la spitale și vedeți că sunt, duceți-vă în camerele de terapie intensivă, duceți-vă la cimitire, numărați mașinile funerare care pleacă de la spital și după aceea spuneți inepția aceea că nu există boala. Boala aceasta este o primejdie foarte mare nu numai la noi, e planetară, nu intrăm acuma în această discuție, și trebuie să găsim o soluție. Soluția aceasta nu poate să fie luată unilateral. Trebuie să fie luată de autorități, de corpul medical și de cooperarea cu pacienții sau cu viitorii pacienți. Or, cu această cooperare avem probleme și avem probleme care se datorează faptului că există o mulțime de oameni, iarăși spun, pe care i-am crezut inteligenți, care i-am crezut că sunt capabili să înțeleagă fenomenul și care vin cu tot felul de idei năstrușnice.
Prima idee năstrușnică este că nu e nevoie de vaccinare. Dragi spectatori, nu există la ora actuală în toate părțile globului un medicament care să fie eficient contra virusului. Sunt medicamente, dar pentru simptomele respective. (…) Problema este să fie eliminat.
Am auzit că s-au propus tot felul de soluții – busuioc, usturoi, parcă am fi în lupta contra strigoilor. Nu! Singurul medicament pe care îl avem la dispoziție sunt anticorpii. Anticorpii trebuie să vă spun că sunt un medicament naturist. Pentru că în producția lui nu intervine niciun proces de fabricație. Este un medicament pe care îl fabrică organismul însuși prin ceea ce numim noi „sistemul imunologic”.
Și atunci vaccinul ce face? Vaccinul introduce în corp o substanță care provine de la virusul respectiv, care biciuiește sistemul imunologic ca să se apuce să fabrice anticorpii și care îl învață să facă anticorpii respectivi pentru că fiecare virus are nevoie de un anticorp al lui, trebuie să fie al lui, perfect identic cu o anumită structură din moleculele sale.
Deci vaccinul este un stimulator și un educator al sistemului nostru imunologic. Altceva n-avem. Este singura posibilitate.
Acuma să nu aveți pretenția de la vaccin să fie 100%”.
„Orice medicament are efecte adverse. Sunt medicamente care au chiar efecte adverse foarte grave. Dar le faci pentru că bilanțul este pozitiv. Aici efectele adverse sunt foarte rare și de obicei nu sunt cu niciunul fel de implicații grave”.
„Vaccinul este singurul mod de a scăpa de pandemie, de a scăpa ușor de pandemie. Altfel, trebuie să treacă toți oamenii prin boală și vedeți că nu e un lucru ușor. Sau să moară milioane de oameni și o să dureze pandemia încă un an – doi.
Să vă intre bine în cap! Lupta pentru noi toți ca să supraviețuim, copiii noștri, rudele noastre, prietenii noștri este să se vaccineze toată populația, să fie imunizată sau să fie imunizată prin trecerea prin boală. Și atunci, într-adevăr, există bariera biologică, care oprește valurile succesive din pandemie. Altă soluție nu există”.
„Sunt oameni care pledează contra, sunt tot felul de povești. S-a făcut o întreagă mitologie în jurul acestor vaccinuri. Sunt tâmpenii, iertați-mi expresia aceasta și de vină sunt nu atât mediile de informare, cât acele rețele de socializare care nu sunt controlate, în care oricine poate să spună orice și care zăpăcesc populația. Nu!
Fiți atenți! Noi, specialiștii vă spunem, cei care am trăit acest lucru – eu am trăit epidemii mari, am văzut boli dispărând prin vaccinare, cum este poliomielita, am văzut boli dispărând, cum este variola, am văzut boli care s-au potolit foarte mult cu vaccinarea, boli care se vindecă prin seroterapie, care e tot un fel de imunoterapie. Și vă spun din experiența mea proprie, de ani de zile, nu este o joacă! Este un medicament foarte eficace, cu efecte colaterale minore și care trebuiesc acceptate și care, sigur că în medicină nimic nu e 100%. De altfel, universul întreg e probabilistic”, a explicat marele academician la TVR.
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…