Sari la conținut

Abuz oribil asupra pacienților cu demență: „Patul său era îmbibat în urină”

batrani
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
leguma benefica pentru cei trecuti de 40 de ani

Din cuprinsul articolului

Când Heather Lawrence a mers să-și viziteze mama la spital, a fost șocată de starea în care a găsit-o pe Violet, în vârstă de 90 de ani.

„Patul era îmbibat în urină. Ușa era larg deschisă, fără lenjerie intimă. Ea se afla și într-o cameră mixtă pentru bărbați și femei”, a declarat Heather pentru BBC.

„Vreau să spun că erau și alți oameni acolo care ar fi putut să se plimbe și să o vadă prin ușa deschisă. Mama mea, era o femeie foarte mândră, nu și-ar fi dorit deloc să fie văzută așa”, relatează femeia.

Violet, care suferea de demență, a fost dusă la Spitalul General Tameside, în orașul Manchester, în mai 2021, după ce a suferit o cădere.

Starea sa de sănătate s-a deteriorat la spital și a dezvoltat o erupție urâtă care i-a răspândit la stomac, din cauza expunerii prelungite la urină.

„Chiar nu știu cum să vorbesc despre demnitatea îngrijirii pacienților. Simt că le-a fost luată demnitatea. Și asta se întâmplă cu mulți pacienți cu demență. Cred că pur și simplu nu mai contează și par nesemnificativi, când nu sunt, spune Heather.

Spitalul nu a rezolvat preocupările lui Heather, dar managerii s-au oferit să se întâlnească cu ea.

O nouă investigație a descoperit că alți pacienți cu demență au fost nevoiți să suporte un tratament nedemn similar.

Au nevoie de ajutor

Dr. Katie Featherstone, de la Institutul Geller, Universitatea de Vest din Londra, a următir îngrijirea pacienților cu demență în trei spitale din Anglia și Țara Galilor timp de un an pentru un studiu finanțat de National Institutes of Health and Care Research.

A găsit pacienți care nu au fost ajutați să meargă la baie și în schimb au fost lăsați să se ude și să se murdărească singuri.

„Am identificat o practică larg răspândită: utilizarea zilnică a scutecelor pentru incontinență în îngrijirea tuturor persoanelor cu demență, indiferent de capacitatea lor de a reține urina sau de independența lor”, explică Featherstone.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel