Sari la conținut

„Abia când te întinzi pe jos de durere cauți răspunsuri”. Ce spune Andreea Bălan despre tatăl fiicelor sale: „Am avut o durere pentru că nu a fost alături de mine”

Andreea Bălan și-a deschis inima și a vorbit deschis despre relația cu George Burcea, tatăl fetițelor sale. Deși spune că i-a fost greu, artista mărturisește că a reușit în cele din urmă să îl ierte pe acesta.

„L-am iertat, dar a fost greu, pentru că a fost și acel stop-cardiac și atunci am avut o durere pentru că nu a fost alături de mine, pentru că eu am avut niște pierderi fizice și emoționale, iar el nu a înțeles pierderea mea fizică. Fără el nu aș fi avut aceste fetițe și sunt foarte recunoscătoare și îmi doresc ca el să fie fericit într-o relație stabilă, pentru că nu aș fi vrut să vină la fetițe într-o lună cu una, într-o lună cu alta. Acum, pentru că există stabilitate, e minunat, pentru că se poartă frumos cu ele”, a declarat Andreea Bălan, în podcastul „Vorba lui Jorge”, scrie viva.ro.

„Abia când te întinzi pe jos de durere cauți răspunsuri”

„Nu regret nimic din ce s-a întâmplat și nicio despărțire nu o regret, nici chiar cele dinainte de tatăl copiilor. Înveți doar din durere, eșec și greșeli. Abia când te întinzi pe jos de durere cauți răspunsuri. E am devenit cu adevărat mamă, după ce am făcut a doua fetiță, după ce am făcut stopul-cardiac, pentru că am murit câteva secunde, apoi am înviat și mi-am dat seama că viața e atât de scurtă”, a mai spus artista.

Sursă: Rețete si Vedete

Andreea Bălan a vorbit și despre alte momente mai puțin plăcute, în care a simțit că cedează. Fiind extrem de motivată, toate criticile au ambiționat-o să ajungă în cea mai bună versiune a sa.

„Piedicile apar din exterior, dar depinde cum le privești tu. Când ești mai tânăr, privești piedicile ca șiconstrângeri, obstacole și este totul o dramă… Vai, ce a făcut respectiva persoană! După aceea, am învățat să le privesc ca pe niște lecții. Dacă mi se închide o ușă, intru pe geam, nu-i nicio problemă. Mi se închide geamul, intru pe celălalt geam. Și, în general, așa m-am ghidat în viață. Când mi s-a spus „NU”, am vrut să demonstrez că e „DA”. Mi s-a spus: „Nu ești bună!”. Ba da sunt! „Nu cânți suficient!” Ba da, vă arăt că eu cânt, îmi iau band și cânt. „Nu te îmbraci nu știu cum!”. Ba da, vă arăt că știu să mă și îmbrac și investesc în imagine încât să vă arăt că pot fi și stylish.

„Toate criticile m-au ambiționat să fiu mai bună”

Adică, întotdeauna, toate criticile și toate nu-urile m-au ambiționat să fiu mai bună. M-au ambiționat! Nu m-am lăsat pusă jos niciodată! Și fiecare experiență negativă, chiar și în partea personală, eu am luat-o ca pe o lecție. Ce pot să învăț din asta, unde am greșit. La un moment dat, în ultimii, am început să-mi asum că viața mea este făcută de mine și, dacă se întâmplă ceva negativ în ea, înseamnă că eu am atras acea situație prin gândurile mele și prin subconștientul meu. Pentru că am învățat despre spiritualitate, despre energie, despre puterea gândului și că noi manifestăm exact ceea ce avem în subconștient”, a spus Andreea Bălan la Fresh by Unica.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel