Din cuprinsul articolului
A postat o poză pe Instagram și a aflat că fiul său suferă de un sindrom mai puțin cunoscut. Despre ce este vorba.
Katelyn Samples, în vârstă de 33 de ani, mama unui băiețel din Georgia, SUA, a povestit în cadrul emisiunii „Good Morning America”, difuzată la postul american de televiziune ABC, ce înseamnă acest sindrom și cum se manifestă.
Femeia a aflat de acest sindrom rar, după ce a postat o poză cu fiul său pe Instagram. Cineva i-a sugerat ce „problemă” ar putea avea micuțul, iar mămica a mers la medic.
Observase că micuțul are un păr rebel, care crește în toate direcțiile, cu o textură ciudată, care nu se aranjează în niciun fel.
„La început, vezi sindrom şi te întrebi dacă nu cumva este ceva în neregulă cu copilul tău sau dacă poate să-i dea dureri. Nici măcar nu auziseră de asta. Aşa că ne-au trimis la un specialist, un dermatolog pediatru din Atlanta şi acolo am primit acest diagnostic”, a povestit Katelyn, conform clickpentrufemei.ro.
Atunci a aflat că au mai fost raportate circa 100 de cazuri asemănătoare în întreaga lume.
De obicei, boala nu este văzută ca o îngrijorare de părinți pentru că nu știu despre ea și au senzația că părul este doar mai greu de așezat. De foarte multe ori rămâne nediagnosticată, fiind vorba de un test genetic sau microscopie electronică care să arate această condiție. Este nevoie de un microscop special.
Dermatologul la care au apelat le-a spus că nu a mai întâlnit vreun caz în cei 19 ani de carieră. Din fericire, băiețelul se dezvoltă normal și nu are alte probleme de sănătate.
Copiii cu sindromul părului de nepieptănat, numit şi păr de sticlă filat, pot fi identificați prin faptul că le crește părul în toate direcțiile, podoaba capilară fiind de culoare foarte deschisă, de obicei blond.
De asemenea, o altă observație este strâns legată de faptul că părul este foarte greu de îngrijit, firele având formă de cilindru și axul părului formă triunghiulară. Mai exact, pentru a fi diagnosticată această boală trebuie să fie cel puțin 50% dintre firele de păr „supuse” acestei anomalii.
În cazuri rare, sindromul părului nepieptanabil poate fi însoțit de probleme ale oaselor și ochilor.
Aceasta afecțiune este întâlnită la copiii cu vârsta între un an și trei ani. Conform specialiştilor din cadrul Institutului Naţional de Sănătate, este posibil ca afecţiunea să dispară odată cu trecerea vremii, însă în 99% din cazuri „sindromul părului nepieptănabil” ar fi pe viaţă.
Numerologul Mihai Voropchievici a făcut previziuni astrologice, în cadrul emisiunii Adevăruri ascunse, horoscopul pentru săptămâna…
Alegeri prezidențiale 2024. Românii și-au votat președintele. Surprinzător, însă lupta pentru Cotroceni este foarte strânsă între…
Călin Georgescu a făcut scufundări în apa rece ca gheața a unui lac din Austria.…
Călin Georgescu, un candidat independent cu viziuni pro-ruse și ultra-naționaliste, conduce surprinzător în rezultatele parțiale…
Călin Georgescu, candidatul independent la prezidențiale, a declarat, după anunțarea exit-poll-urilor pentru primul tur al…
George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a anunțat duminică seara că revendică intrarea în…