Din cuprinsul articolului
A patra tranșă de vaccin a ajuns în România. Până acum s-au distribuit 131.370 doze către direcțiile de sănătate publică județene și Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București.
Potrivit Comitetului Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), astăzi, 11 ianuarie, a sosit în România a patra tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech. Acest transport constă în 150.150 doze, pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara.
„Transportul este asigurat de firma producătoare, inclusiv în momentul transportului la sol. Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă”, se arată într-un comunicat CNCAV.
Începând cu data de 15 ianuarie, va fi gata și modulul de programare pentru cei care au peste 65 de ani, dar și pentru bolnavii cronici. Aceștia se pot programa fie singuri, prin intermediul platformei care urmează a fi simplificată, fie prin medicii de familie, prin aparținători sau prin call center-ul Direcțiilor de Sănătate Publică.
A patra tranșă de vaccin a ajuns în România. Până acum s-au distribuit 131.370 doze
„Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din București, cât și din țară, fiind distribuite 150.150 doze, după cum urmează:
- Centrul Regional de Distribuție București: 39.975 doze;
- Centrul Regional de Distribuție Brașov: 24.375 doze;
- Centrul Regional de Distribuție Cluj: 21.450 doze;
- Centrul Regional de Distribuție Constanța: 18.525 doze;
- Centrul Regional de Distribuție Craiova: 13.650 doze;
- Centrul Regional de Distribuție Iași: 20.475 doze;
- Centrul Regional de Distribuție Timișoara: 11.700 doze.
Din cele 3 tranșe anterioare de vaccinuri, sosite în România până la data de 06 ianuarie 2021 (de 300.300 doze), s-au distribuit 131.370 doze, din care, numai astăzi, 11 ianuarie, 17.130 doze, către direcțiile de sănătate publică județene și Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București, după cum urmează: DSPM București, DSP Arad, DSP Argeș, DSP Brașov, DSP Caraș-Severin, DSP Călărași, DSP Constanța, DSP Covasna, DSP Dâmbovița, DSP Dolj, DSP Hunedoara, DSP Iași, DSP Ilfov, DSP Maramureș, DSP Sălaj, DSP Teleorman, DSP Timiș, DSP Vâlcea.În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în cea de-a doua tranșă, cât și în cea de-a treia tranșă, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și Centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București.
Reamintim că, în acest moment, procesul de vaccinare se desfășoară, conform Strategiei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, pentru personalul prevăzut în Etapa I de vaccinare din domeniile sănătății și social – sistem public și privat”, se arată într-un comunicat pe pagina oficială de Facebook a CNCAV.