Sari la conținut

Doliu în lumea medicală! A încetat din viață un doctor renumit si respectat: „Drum lin către îngeri, domnule doctor”

doliu
sursa foto: arhiva doctorul zilei

Reputatul profesor de medicină Prof. Dr. Radu Alexandru Macovei, fostul director al Spitalului de Urgență “Floreasca” din București a murit, în cursul zilei de miercuri.

Prof. Dr. Radu Alexandru Macovei a fost o personalitate marcantă în domeniul medical, contribuind semnificativ la dezvoltarea și îmbunătățirea sistemului de sănătate în țară. În calitate de director al Spitalului de Urgență „Floreasca”, el a coordonat echipa medicală și a adus contribuții importante la calitatea serviciilor medicale oferite pacienților.

A primit numeroase premii și decorații din partea statului român și a activat în managementul sanitar și academic. Totodată, Radu Alexandru Macovei a desfășurat și o amplă activitate publicistică, autor și co-autor al mai multor cărți de specialitate.

Familia și prietenii au anunțat că, după o lunga și nedreaptă suferință, Prof. Dr. Radu Alexandru Macovei a trecut în lumea celor drepți.

“Astăzi, după o lungă și nedreaptă suferință, cu regret va anunțăm că al nostru tată, bunic, soț, prieten Prof. Dr. Radu Alexandru Macovei a ales să se înalțe la cer și să se alăture celor drepți.” a anunțat pe Facebook Vitalaru Bogdan Alexandru, Președinte AMVAC/RoSAVA.

Trupul neînsuflețit va fi depus la capela Bisericii Basilescu, din Bulevardul Bucureștii Noi, vineri, 22 decembrie, începand cu orele 10:00.

Ceremonia funerara se va desfășura duminică, 24 decembrie, de la ora 12:30, tot la Biserica Basilescu.

Înhumarea va avea loc tot duminică, după ceremonia funerară de la Biserica Basilescu, la cimitirul Străulești II, a mai anunțat familia îndoliată.

Doctor Radu Alexandru Macovei
Sursă foto: Facebook Maternitatea Giulești/ Doctor Radu Alexandru Macovei

“Vineri 22 Decembrie, începand cu orele 10, trupul neînsuflețit va fi depus la capela Bisericii Basilescu (Bdul Bucureștii Noi). Ulterior, ceremonia funerară se va desfăsura duminică 24 decembrie ora 12.30 în același loc. Înhumarea va avea loc la cimitirul Străulești II” a mai precizat acesta.

„Drum lin către îngeri, domnule doctor”

Mai multe mesaje au apărut în spațiul virtual prin care colegii de breaslă transmit condoleanțe:

“Colectivul spitalului Prof. Dr. “Panait Sîrbu” deplânge trecerea în neființă a domnului Profesor Doctor Radu Alexandru Macovei, medic, om și prieten al spitalului nostru. Drum lin către cer, domnule doctor!”, se arată pe pagina de Facebook a Maternității Giulești.

Un alt mesaj a venit din partea colectivului spitalului „Panait Sârbu”.

„Colectivul spitalului Prof. Dr. Panait Sîrb” deplânge trecerea în neființă a domnului Profesor Doctor Radu Alexandru Macovei, medic, om și prieten al spitalului nostru. Drum lin către cer, domnule doctor!”.

Sindicatul Sanitas SCUB a postat:

„Cutremuraţi în adâncul sufletului am aflat cumplita veste a plecării dintre noi la cele veşnice a domnului Profesor Doctor Radu Alexandru Macovei, medic desăvârșit, mentor, manager și un mare OM, dedicat profesiei sale nobile. Drum lin către îngeri Domnule Profesor!”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel