Din cuprinsul articolului
A doua doză de vaccin. O asistentă medicală de la Institutul de Pneumoftiziologie ″Marius Nasta″ din București a murit la o săptămână după ce a primit a doua doză de vaccin, a anunţat, vineri seară, Ministrul Sănătăţii, citat de știrileprotv.
Femeia avea 55 de ani și, potrivit informațiilor de la Ministerul Sănătății, nu a prezentat reacții adverse, nici după prima, nici după a doua doză de vaccin.
”Asistenta medicală, în vârstă de 55 de ani, a fost vaccinată la 21 ianuarie a.c. cu doza de rapel şi a decedat la 28 ianuarie a.c. Menţionăm că nu au existat reacţii adverse nici după prima doză de vaccin, nici după rapel”, a transmis Ministerul sănătăţii.
Sursa citată a precizat că Institutul de Medicină Legală va stabili cauzele decesului.
”Pentru corecta informare a opiniei publice vom reveni cu precizări în momentul în care vom avea rezultatele preliminare ale autopsiei”, a mai transmis Ministerul Sănătăţii.
Beatrice Mahler, managerul Institutului, a transmis presei o serie de precizări. „Colega noastră avea 55 de ani, a decedat la domiciliu în 28 Ianuarie, doza de rapel a fost efectuată în 21.01.2021. Menționez că nici după prima doza, nici după rapel nu au fost reacții adverse la colega noastră”, a precizat Mahler.
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…