Paul Bamba, campionul mondial WBA Gold Cruiserweight, a decedat sâmbătă, la vârsta de 35 de ani, la doar o săptămână după ce a câștigat centura mondială. Pugilistul născut la Río Piedras, Puerto Rico, a obținut victorie în fața mexicanului Rogelio Medina, învingându-l prin KO într-un meci care a adus titlul WBA Gold Cruiserweight.
Anunțul despre moartea sa a fost făcut de agentul și reprezentantul boxerului, Ne-Yo, pe contul său de Instagram.
Paul Bamba a înregistrat 16 victorii și 3 înfrângeri în cariera sa, cu 14 dintre victoriile sale venind prin KO. De asemenea, el a fost cunoscut pentru stilul său agresiv și pentru abilitatea sa de a termina meciurile rapid. Moartea sa bruscă a șocat lumea boxului, care îl considera un talent promițător.
„Cu profundă tristeţe anunţăm decesul iubitului nostru fiu, frate, prieten şi campion de box Paul Bamba (…) A fost o persoană minunată care a inspirat mulţi oameni cu unitatea şi determinarea sa excepţională”, a precizat Ne-Yo pe Instagram.
Cauza decesului nu a fost precizată până la acest moment.
Recent, Paul Bamba îl provocase la o luptă pe Jake Paul, youtuberul care l-a învins pe Mike Tyson în urmă cu câteva săptămâni.