Sari la conținut

A murit al cincilea pacient cu coronavirus, în România

a aparut
Primul infectat cu covid s-a infectat si a doua oara

A murit al cincilea pacient cu coronavirus. Un nou caz de deces al unei persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19) a fost înregistrat în România, informează luni Grupul de Comunicare Strategică.

Este vorba despre un bărbat de 71 ani, din Suceava, confirmat pozitiv pe data de 23 martie. Acesta a fost internat la Spitalul Judeţean Suceava din 21 martie.

Potrivit GCS, bărbatul a fost internat anterior în Secţia de cardiologie, unde „este posibil contact” cu pacienta transferată la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi.

Acesta este al cincilea deces înregistrat până în prezent în România din cauza coronavirusului.

Elena Oceanu

Absolventă a secției „Jurnalism și Științele Comunicării” a Universității din București, mi-am început cariera în 2012, la „Evenimentul Zilei”. De atunci, m-am concentrat pe jurnalismul medical, analizând subiecte relevante din domeniul sănătății, ultimele cercetări științifice și recomandările oferite de specialiști. Experiența acumulată include numeroase interviuri cu medici de renume, atât din România, cât și din străinătate, precum și moderarea unei emisiuni medicale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel