Din cuprinsul articolului
UNICEF a lansat o cerere de oferte de urgenţă pentru vaccinuri împotriva mpox cu scopul de a le ajuta pe ţările cele mai grav afectate de această epidemie, informează AFP.
„În funcţie de cerere, de capacitatea de producţie a fabricanţilor şi de finanţări, acorduri care vizează un maximum de 12 milioane de doze în 2025 pot fi implementate”, a transmis UNICEF într-un comunicat, difuzat în colaborare cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), Alianţa pentru vaccinuri GAVI şi CDC Africa (Centrul african pentru prevenirea şi controlul bolilor).
Această „cerere de oferte de urgenţă a fost concepută pentru a garanta un acces imediat la vaccinurile disponibile împotriva mpox, precum şi pentru a creşte producţia”, precizează sursa citată de Agerpres.
În cadrul cererii de oferte, UNICEF doreşte să pună în practică acorduri de aprovizionare care i-ar permite să achiziţioneze şi să distribuie vaccinuri „fără întârziere, odată ce ţările şi partenerii vor asigura finanţarea, vor confirma nevoile şi nivelul lor de pregătire şi atunci când exigenţele regulamentare privind acceptarea vaccinurilor vor fi implementate”.
Recrudescenţa mpox în Africa, o epidemie care afectează Republica Democrată Congo (RDC) şi alte ţări de pe acest continent (mai ales Burundi, Kenya, Rwanda şi Uganda), şi apariţia unei noi variante virale (Ib) au determinat OMS să declanşeze pe 14 august cel mai înalt nivel al său de alertă sanitară globală.
Peste 18.000 de cazuri suspecte de mpox, inclusiv 629 de decese, au fost semnalate în acest an în RDC, „care este epicentrul crizei”, conform comunicatului menţionat, care precizează că „patru decese din cinci au implicat copii”.
Există două mari familii, denumite „clade”, ale acestui virus. Clada I este prezentă mai ales în Africa Centrală, în bazinul fluviului Congo. Clada II circulă mai mult în Africa de Vest. Două subgrupe de mpox se află în circulaţie în RDC: clada Ia, în vestul ţării, şi clada Ib, în est.
Această boală, cunoscută în trecut sub numele de variola maimuţei, a fost înregistrată în 16 ţări africane începând din ianuarie 2022, când a avut loc ultima epidemie mondială, iar numărul cazurilor a crescut în 2024.
OMS recomandă utilizarea vaccinurilor MVA-BN, produs de laboratorul farmaceutic danez Bavarian Nordic, LC16, produs de compania japoneză KM Biologics, sau a vaccinului ACAM2000, produs în Statele Unite, în contextul în care primele două seruri nu sunt disponibile la nivel global.
MVA-BN şi LC16 nu au obţinut încă „precalificarea” completă din partea OMS, un proces lung şi complex, organizaţia lansând o procedură de examinare în regim de urgenţă.
„OMS examinează în prezent informaţiile trimise de producători pe 23 august şi ar trebui să îşi încheie examinarea în vederea înscrierii acestor seruri pe lista utilizărilor de urgenţă până la jumătatea lunii septembrie”, precizează acelaşi comunicat.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…