Sari la conținut

A fost descoperită toxina din bacteriile intestinale care poate declanșa scleroza multiplă

sm
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Scleroza Multiplă simptome

Toxina care poate declanșa scleroza multiplă. Cercetătorii au încercat să identifice declanșatorii exacti ai sclerozei multiple.

Scleroza multiplă (SM) este o afecțiune debilitantă care, potrivit celor mai recente date statistice, afectează 2,8 milioane de oameni din întreaga lume, dintre care peste un milion se află în Europa.

Acum, un nou studiu a identificat o toxină din bacteriile intestinale care ar putea declanșa scleroza multiplă la persoanele care au o susceptibilitate genetică. 

Toxina din bacteriile intestinale care poate declanșa scleroza multiplă

Deși oamenii de știință cred că unele persoane au o susceptibilitate genetică la afecțiune care ar putea fi declanșată de factori de mediu, cauza exactă a bolii nu este cunoscută.

Oamenii de știință de la Institutul de Cercetare pentru Creier și Minte de la Weill Cornell Medicine au efectuat un nou studiu care a stabilit legătura dintre o toxină-epsilon produsă de o bacterie găsită în intestinul subțire și debutul și recidiva SM.

„Există multe mistere pentru SM. De ce unii oameni fac SM, iar alții nu, în ciuda geneticii similare sau identice? Ce explică caracterul episodic al recăderilor și remisiilor? Cum este vizat sistemul nervos central și de ce mielina în mod specific?”,  sunt câteva dintre întrebările la care au căutat răsunsuri autorii, prin dr. Timothy Vartanian, co-autor principal al noului studiu.

Descoperirile noii cercetări sugerează că microbiota intestinală a persoanelor, care suferă de SM, conține Clostridium perfringens, bacteria care produce toxina epsilon.

Epsilon deschide vasele de sânge din creier, permițând celulelor inflamatorii să acceseze sistemul nervos central, au spus cercetătorii.

Pe baza constatărilor, oamenii de știință sugerează că tratamentele care vizează toxina ar putea fi potențial utile ca terapii de modificare a bolii.

„Un tratament care neutralizează toxina epsilon poate opri noua activitate a bolii pacienților noștri, mult mai eficient decât modalitățile actuale de tratament care suprimă sau modulează sistemul imunitar”, a spus Vartanian, potrivit Medical News Today.

Ce este scleroza multiplă: cauze, simptome

Scleroza multiplă (SM) este o boală cronică care afectează sistemul nervos central și poate dezactiva creierul și măduva spinării.

Apare atunci când sistemul imunitar al corpului atacă teaca protectoare (mielina) care acoperă fibrele nervoase, provocând leziuni permanente sau deteriorare și ducând la probleme de comunicare între creier și restul corpului.

Afecțiunea afectează în general femeile mai mult decât bărbații și este de obicei diagnosticată între 20 și 40 de ani. SM afectează oamenii în mod diferit, în funcție de localizarea și severitatea leziunilor fibrelor nervoase.

Pentru unii pacienți, simptomele pot fi ușoare, în timp ce alții își pot pierde complet capacitatea de a merge.

Cele mai frecvente simptome includ:

  • lipsa de coordonare,
  • amorțeală,
  • slăbiciune,
  • pierderea parțială sau completă a vederii,
  • probleme cognitive,
  • mers instabil,
  • vorbire neclară,
  • vedere încețoșată.

Cel mai frecvent tip de scleroză multiplă este SM recidivantă-remisivă.

Persoanele afectate de această variantă clinică a bolii ar putea experimenta perioade de noi simptome care se dezvoltă pe parcursul zilelor sau săptămânilor urmate de perioade liniștite de remisie a bolii care pot dura luni sau chiar ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel