Categories: Ştiri sănătate

A fost confirmat primul caz de gripă de tip A din acest sezon

A fost confirmat primul caz de gripă de tip A din acest sezon, la un băiat de 11 ani din Capitală. El a fost internat la Institutul Matei Balş, din cauza complicaţiilor.

Medicii atrag atenţia că în precedentul sezon rece s-au înregistrat cele mai multe şi cele mai severe cazuri de infecţii respiratorii, inclusiv la persoane tinere, fără factori de risc, însă nevaccinate.

Populaţia este îndemnată să se imunizeze, în condiţiile în care administrarea serului dedicat rămâne principala metodă de prevenire a infecţiilor respiratorii.

Doctorul Victoria Aramă, medic primar la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Capitală, pentru RADOR:

”După pandemie, în istoria medicinei s-a scris acest lucru şi este menţionat. Următorii ani, următoarele sezoane reci, după pandemie, la perioadele care au fost pandemii de gripă, au urmat nişte ani cu frecvenţă foarte mare şi severitate foarte mare pentru toate infecţiile transmise pe cale respiratorie, de aceea cred că trebuie să sensibilizăm în acest moment, septembrie, octombrie, populaţia să se vaccineze împotriva tuturor infecţiilor respiratorii pentru care avem vaccin disponibil, pentru a face prevenţie şi a nu supraîncărca sistemul sanitar în curând şi a-l colmata cu cazuri de infecţii respiratorii, care puteau fi prevenite.”

Vaccinul antigripal se găseşte deja în farmacii şi este gratuit, pe baza reţetei de la medicul de familie, pentru copiii între 6 luni şi 18 ani, pentru persoanele care suferă de diferite boli cronice şi cei care au peste 65 de ani. Pentru restul populaţiei, vaccinul este compensat 50%.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

6 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

6 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

7 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

7 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

7 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

8 ore ago

Citeste si: