Sari la conținut

A fost actualizată lista țărilor cu risc epidemiologic. Țări îndrăgite și frecventate de români au intrat pe lista roșie

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a aprobat, joi, Hotărârea cu numărul 90, prin care a actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic.

În zona roșie au intrat:

  • Belgia, Austria, Grecia, Belarus și Jersey;

În zona galbenă au intrat:

  • din zona roșie, în urma scăderii incidenței: Israel, Palestina, Insulele Feroe, Guyana, Bermuda, Saint Lucia și Saint Maarten;
  • din zona verde, în urma creșterii incidenței: Islanda și Azerbaidjan;

În zona verde au intrat:

  • Gabon, Guatemala, Botswana, Filipine și Leshoto.

Persoanele care vin din zona galbenă nu intră în carantină dacă sunt vaccinate împotriva COVID-19, au trecut prin boală sau prezintă un test PCR, nu mai vechi de 72 de ore.

Dacă o persoană vine din zona roşie, fie este vaccinată sau trecută prin boală, fie intră în carantină. Testul nu mai scuteşte de carantină.

Măsura carantinei se aplică pentru 14 zile, dar rămâne valabilă şi prevederea potrivit căreia dacă o persoană carantinată face un test COVID-19 în a opta zi de carantină şi rezultatul e negativ poate ieşi din carantină în a zecea zi.

Descarcă AICI noua listă a țărilor cu risc epidemiologic.

 

 

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel