Categories: Ştiri sănătate

Dr. Carmen Dorobăț a făcut Covid după vaccinare. ”Înainte de vaccin aveam test negativ”

Din cuprinsul articolului

A făcut covid după vaccinare. Dr. Carmen Dorobăț, fostul manager al Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, a făcut Covid imediat după vaccinare. Înainte de a se imuniza medicul a făcut un test care a ieșit negativ, însă după ce s-a vaccinat a dezvoltat boala. Motivul? Organismul său nu a avut timpul necesar să dezvolte anticorpii, lucru care se întâmplă în 10-15 zile de la primirea vaccinului. 

„Am făcut un drum săptămâna trecută la București. Niciuna dintre persoanele cu care am intrat în contact nu era suspectă de COVID 19. Nu am luat infecția din spital pentru că în spital știu să mă protejez. Dar iată că euforia sărbătorilor ne face uneori să și greșim.

A făcut covid după vaccinare

Deși m-am protejat mereu, nu știu cum de s-a întâmplat. Înainte de vaccin aveam test negativ. Anticorpii protectori dați de vaccin apar la 10-15 zile după vaccinare. La mine, infecția a apărut după vaccinare, imediat”, a declarat medicul Carmen Dorobăț.

Medicul infecționist ne îndeamnă să respectăm toate regulile de prevenție chiar și după ce ne-am vaccinat.

”Protecția, respectiv purtarea măștii și spălatul pe mâini, păstrarea distanței sociale, trebuie menținută măcar 15 zile după vaccinare, până când apar anticorpii. (…) Vaccinul în cazul meu a avut un rol decisiv aș putea spune prin faptul că a blocat situsurile de legare a virusului.

Simptomele sunt șterse față de alte cazuri cu care m-am confruntat în ultimele zece luni. (…) Categoric peste 28 de zile voi face rapelul și în continuare sfătuiesc cetățenii să se vaccineze, mai ales pentru că vedem, apar tulpini noi care îngreunează situația”, a adăugat Carmen Dorobăț.

Recent Posts

TESTUL rapid care îţi arată dacă ai probleme cardiovasculare

Acest tip de test este utilizat în evaluarea fizică a fluxului sanguin arterial al mâinilor.…

24 de minute ago

Alimente și vitamine care pot provoca apariţia pietrelor la rinichi

Pietrele la rinichi, cunoscute si sub denumirile de calculi renali sau litiază renală/urolitiază, sunt mici formaţiuni compuse…

54 de minute ago

Scandal după moartea lui Silviu Prigoană. Demers fără precedent făcut de Adriana Bahmuţeanu

După moartea lui Silviu Prigoană, Adriana Bahmuţeanu a cerut emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care…

o oră ago

Rafila a găsit explicaţia pentru decesul de la Sp. Târgu Jiu: Lipsă de empatie

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, crede că goana după căutarea în cadru legal a situaţiilor care…

2 ore ago

HOROSCOP. ZODIILE care vor păși cu dreptul în 2025 şi vor fi protejate de astre

În 2025, anumite semne zodiacale vor fi mai favorizate decât altele, având parte de un…

2 ore ago

STUDIU. Utilizarea reţelelor sociale, rol important în reducerea simptomelor depresiei

Un studiu realizat de un grup de cercetători chinezi sugerează că utilizarea reţelelor sociale ar…

3 ore ago

Citeste si: