Categories: Ştiri sănătate

A doua persoană din lume care a primit o inimă de porc. Primul pacient a murit la 2 luni de la intervenție însă acum medicii au modificat procedura

Din cuprinsul articolului

A doua persoană din lume care a primit o inimă de porc. Chirurgii americani au transplantat o inimă de porc modificată genetic la un pacient, fiind al doilea din istorie supus unei astfel de acțiuni experimentale.

Primul pacient din lume căruia i s-a transplantat o inimă de porc modificat genetic a murit la două luni după operație.

La două zile după intervenție, bărbatul spunea glume și putea să stea pe un scaun, au declarat vineri medicii din Maryland, citați de CNN.

Bărbatul în vârstă de 58 de ani, veteran al Marinei Militare, se afla în fața unei morți sigure din cauza unei insuficiențe cardiace, dar alte probleme de sănătate au făcut ca el să nu fie eligibil pentru un transplant de inimă tradițional, potrivit medicilor de la University of Maryland Medicine.

„Cel puțin acum am speranță și am o șansă”, a declarat Lawrence Faucette, din Frederick, Maryland, într-o înregistrare video realizată de spital înainte de operația de miercuri: „Voi lupta cu dinții pentru fiecare respirație în plus”.

Următoarele săptămâni vor fi critice

Deși următoarele câteva săptămâni vor fi critice, medicii se declară încântați de reacția lui Faucette la organul de porc. Dr. Bartley Griffith, care a făcut transplantul, a declarat pentru The Associated Press că medicii simt „un mare privilegiu, dar și multă presiune”.

Aceeași echipă din Maryland a făcut anul trecut primul transplant din lume al unei inimi de porc modificate genetic, la David Bennett, care a supraviețuit doar două luni.

Există o uriașă lipsă de organe umane donate pentru transplant, iar încercările de transplanturi de organe de la animale la oameni au eșuat timp de decenii, deoarece sistemul imunitar al oamenilor a distrus imediat țesutul străin. Acum, oamenii de știință încearcă din nou, folosind porci modificați genetic pentru a le face organele mai similare cu cele umane.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

8 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

9 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

9 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

10 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

10 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

10 ore ago

Citeste si: