Categories: Stil de viaţă

A dat averea pe investigații. Care a fost părerea celor 30 de medici

A dat averea pe investigații. Care a fost părerea celor 30 de medici? Diana Dragomir, o femei din România, acuză dureri insuportabile în partea inferioară a abdomenului. În decursul a trei ani, ea a mers la 30 de medici pentru a depista boala și a cheltuit mii de euro pe investigații.

„Am dureri de dimineaţă până seara. La un moment dat nu mai funcţionezi ca om, nu mai eşti funcţional. Efectiv, eu m-am lăsat de muncă din cauza acestei dureri”, spune Diana Dragomir, pacientă.

Femeia a fost la mai bine de 30 de medici. Nici nu mai ştie câte diagnostice a primit, care ulterior au fost infirmate: sindrom levator ani, polip, endometrioză, nevralgie pudendală. Singura dată când şi-a reamintit cum e să trăieşti eliberată de dureri au fost cele două zile de după o operaţie.

„De trei ani de zile sunt în dureri, singurele pauze au fost cu morfina.Am avut noroc că morfina mi-a fost dată la operaţie, atunci la endometrioză. M-am trezit, am zis că am scăpat… după două zile, când nu mai aveam morfină în corp, au revenit durerile”, a declarat Diana Dragomir, pacientă.

10.000 de euro pe investigaţii

Diana a cheltuit până acum 10.000 de euro pe investigaţii, tratamente de ameliorare şi psihoterapie. Foarte puţine proceduri de terapie a durerii sunt decontate în România şi doar în secţiile de Terapie Intensivă şi spitalele de îngrijire paliativă.

Cristina Berteanu, specialist terapia durerii, spune că „această terapie a durerii care poate fi alcătuită din mijloace farmacologice sau de mijloace tehnice sau din proceduri, să fie şi ea decontată prin fondul naţional. Nu este decontat consultul de terapia durerii, e foarte complex, necesită un interviu, o anamneză complexă. Este necesar un amestec de tehnici, de obiceiuri, aşa încât să îmbunătăţeşti calitatea vieţii pacienţilor şi familiei. Dar serviciile de terapia durerii nu se regăsec în ambulatoriu, asistenţa primară, peste tot în spitale”.

Mai mult, Vasile Barbu, Asociaţie de pacienţi, spune că mulți pacienţi mor în chinuri de durere sau stau săptămâni întregi cu o durere cronică sau acută fără ca cineva să intervină.

Durerea nu e considerată urgenţă medicală

Laura Dinu, medic UPU Bagdasar Arseni, spune că „pacienții care vin doar cu durere, fără alte simptome au un cod albastru, adică de aşteptare de la două ore la 4-5 ore, durerile lombare, colicile renale, colica biliară, din categoria dureri de cap”.

În acest context, senatorii lucrează la modificarea Legii Sănătăţii, astfel încât durerile să poată fi tratate şi investigate gratuit, aşa cum sunt şi în alte ţări, potrivit observatornews.ro.

Recent Posts

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

12 minute ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

10 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

10 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

11 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

11 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

11 ore ago

Citeste si: