Joi, 20 Decembrie 2018, incepand cu ora 8:00, in Strada Agricultori 82 din Bucuresti, angajatii Clinicilor si Centrului Medical Provita si-au dat intalnire cu toti cei care doresc sa le fie alaturi intr-un altfel de team-building. S-au gandit ca acum, in prag de sarbatori, sa faca tot ceea ce stiu ei mai bine – si anume sa ajute la salvarea celor din jur. Cum? Donand sange. Daruind viata.
Centrul Medical Provita, cu sprijinul Centrului de Transfuzii Sanguine din Capitala, doreste sa sustina viata, alaturi de prieteni, familii si oricine mai doreste sa li se alature, prin donarea de sange. Datorita lipsei donatorilor, momentan se ofera spitalelor doar aproximativ 450 de unităţi sanguine pe zi, fata de necesarul de 900. Motivul de a dona sange pare unul atat de banal: ajuta la salvarea vietilor.
De fapt, se estimeaza ca la fiecare doua secunde, din fiecare zi, cineva are nevoie de sange. Deoarece sangele nu poate fi fabricat in afara corpului si are o durata de valabilitate limitata, nevoia de sange este permanenta, putand fi satisfacuta doar prin prezenta continua a unui numar suficient de donatori care sunt dispusi sa isi sacrifice o parte din timp pentru a salva vieti.
Transfuzia de sange si produse din sange ajuta pacientii care sufera de afectiuni ce le pun viata in pericol sa traiasca mai mult si sa mentina o calitate superioara a vietii, venind in acelasi timp si in sprijinul procedurilor medicale si chirurgicale complexe. Spre exemplu, transfuzia are un rol esential in supravietuirea mamelor si a copiilor in timpul dezastrelor provocate de om sau naturale, stiut fiind ca sangerarea severa in timpul sarcinii, la nastere sau dupa nastere este una din cauzele majore de deces matern.
Cine are nevoie de sange? Nevoia nu se limiteaza doar la situatiile catastrofale, chiar daca unii cred ca cei pentru care se utilizeaza cantitatea cea mai mare sunt victimele accidentelor de circulatie. Realitatea este insa alta: persoanele care au nevoie de cel mai mult sange sunt cele care urmeaza un tratament pentru cancer, cele supuse unor interventii chirurgicale complexe precum si cele care sufera de boli hematologice ereditare.
Impreuna cu medicii, donatorii de sange au un rol vital in cresterea sperantei de viata. Dupa unele estimari, desi circa o treime din populatie este eligibila pentru a dona sange, totusi doar 5% o si fac. Iata de ce, cu fiecare donare de sange, oferi forta, speranta si curaj. Iar gestul tau este una din contributiile importante pe care le poti aduce societatii.
Donarea de sange este mai mult decat benefica si pentru donatori.
Exista numeroase studii care demonstreaza cresterea duratei de viata la donatorii de sange. Persoanele care doneaza sange regulat prezinta un risc mai scazut de infarct si accident vascular cerebral iar corpul poate regenera sangele donat in doar cateva zile.
Dr. Ovidiu Nicolae Palea, managerul si fondatorul Centrului Medical Provita, ne spune: “Avand in vedere specificul meseriei noastre, incercam sa fim intotdeauna alaturi de pacientii nostri, dar mai ales cand le e greu si au cel mai mult nevoie de ajutor. Suntem o echipa unita care simte la fel, ne petrecem zilele de sarbatoare impreuna si ne-am gandit sa facem anul acesta si daruri impreuna. Iar cele mai de pret daruri pe care ni le dorim cu totii sunt viata si sanatatea. Asa ca, doar cu putine zile inainte de Craciun, noi ne dam intalnire intr-un “altfel de team-bulding”. Ne vom intalni la Centrul Medical Provita sa donam sange. Si primim cu drag alaturi de noi familii, prieteni, pacienti, vecini, cunoscuti. Oricine doreste sa ofere o sansa la viata celor aflati in suferinta e asteptat sa vina la noi joi 20 Decembrie, incepand cu ora 08:00, in Str. Agricultori 82, sa doneze sange.”
Impreuna cu echipa Provita, de acest Craciun DARUIM SANGE – DARUIM VIATA!
Inscrie-te si urmareste evenimentul pe Facebook: www.facebook.com/events/2210132315664488
Citeste beneficiile oferite donatorilor de sange si conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca: www.facebook.com/notes/provita/informatii-utile-pentru-potentialii-donatori-de-sange/1815289971931502/
DARUIM SANGE – DARUIM VIATA este o campanie de donare de sange organizata la Centrul Medical Provita si sustinuta de Centrul de Transfuzie Sanguina (CTS) Bucuresti.
Cristina Demetrescu anticipează importante schimbări în ceea ce privește zodiile începând cu 5 noiembrie. Marte…
În Germania mai rău ca la noi, ce mâncare primesc bolnavii? Mâncarea oferită bolnavilor în…
Invitată recent la “40 de întrebări cu Denise Rifai”, emisiune difuzată la Kanal D, Oana…
Vești bune pentru unii pensionari. Un proiect de lege care are în prim plan veniturile…
Semnificația ultimei cifre din CNP. Numerologul Mihai Voropchievici a arătat, la Antena 3, ce dezvăluie…
Venele varicoase sunt adesea una dintre cele mai frecvente afecțiuni la femei, mai mult decât…