Din cuprinsul articolului
A apărut cartonașul ALB în fotbal! În timpul meciului dintre echipele feminine ale celor de la Benfica și Sporting, din Cupa Portugaliei, a avut parte de un eveniment mai puțin întâlnit.
Unui suporter i s-a făcut rău în tribune, iar partida a fost întreruptă timp de câteva minute. Staff-urile medicale ale celor două formații i-au acordat imediat primul ajutor fanului respectiv și totul s-a încheiat cu bine.
Înainte de a fluiera reluarea jocului, arbitrul a arătat de două ori cartonașul alb echipelor medicale ale celor de la Benfica și Sporting, pentru promptitudinea cu care au intervenit să ajute persoana care se simțea rău, moment în care publicul a izbucnit în urale., informează Digi Sport.
Potrivit Daily Mail, este destul de improbabil că vom vedea în curând cartonașul alb și în Premier League. Jurnaliștii consideră că acest cartonaș alb este doar un simbol, lipsit însă de parctibilitate.
„Cartonașul alb a stârnit reacții mixte în social media. Mulți dintre useri au lăudat inițiativa și și-au arătat aprecierea pentru ceea ce reprezintă cartonașul alb. Pe de altă parte, alții nu văd sensul acestei inițiative, în condițiile în care gestul este doar unul simbolic.
În trecut, fostul președinte al UEFA, Michel Platini, a cerut introducerea cartonașului alb ca pedeapsă pentru proteste, iar jucătorii vinovați ar fi fost eliminați timp de 10 minute. Platini ar fi vrut astfel să combată protestele agresive ale jucătorilor, pe care le considera că ajunseseră ‘o epidemie în fotbal’. Planul francezului nu a fost, însă, pus în aplicare.
Este foarte greu de crezut că vom vedea cartonașul alb în Premier League în viitorul apropiat. Deocamdată, aceasta rămâne doar o inițiativă a portughezilor, iar ochii vor fi ațintiți asupra lor și vom vedea cum se vor desfășura lucrurile în lunile viitoare.”
În regulamentul Federației Portugheze de Fotbal se precizează faptul că arbitrul poate folosi cartonașul alb pentru scoaterea în evidență a unui gest de fair-play în timpul unui meci și poate fi acordat jucătorilor, antrenorilor, membrilor staff-ului, iar în acest caz, medicilor.
În urmă cu câțiva ani, UEFA a testat o nouă regulă, aceea de a se acorda cartonaș alb pentru simulări şi proteste, în încercarea de a elimina astfel de momente în timpul meciurilor.
În cadrul Turneului UEFA de Dezvoltare, la meciul dintre naţionalele U16 ale României şi Bulgariei, Nicușor Craiu a fost primul român care a văzut cartonașul alb și a fost eliminat temporar, pentru 8 minute, după care a revenit pe teren.
Se pare că regula nu a trecut testele și nu a fost implementată la nivel înalt.
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…