Din cuprinsul articolului
De multe ori citim materiale informative și diverse știri despre cum am putea să ne protejăm atât pe noi, cât și pe cei dragi cel mai bine împotriva covid-19. Cu această ocazie, renumitul doctor Mihail Pautov a realizat un material amplu prin care ne explică cele mai eficiente metode de prevenție împotriva covid-19.
Dr. Mihail Pautov, Medic Specialist Chirurg în cadrul Clinicii de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic “Dan Setlacec” IC Fundeni și la Centru de Excelență în Medicina Translațională.
De la începutul pandemiei de coronavirus, majoritatea persoanelor s-au aprovizionat cu diverse soluții de dezinfectat, cu spirit, dar specialiștii medicali au transmis un mesaj pe cât de simplu, pe atât de complex: virusul COVID-19 poate fi îndepărtat cu orice săpun banal. Da, chiar și cu acela pe care îl ai acum în baie! Prin urmare, rutina propriu-zisă (și corectă!) de curățare a mâinilor și a suprafețelor este mult mai importantă decât utilizarea unor produse anume.
Deși majoritatea îmbolnăvirilor se fac prin contactul direct dintre o persoană infectată cu COVID-19 și o persoană sănătoasă, prin picături de salivă, Coronavirusul poate rezista și pe suprafețe. Acesta poate sta pe clanța ușii, telecomandă sau alte obiecte din jur de la câteva ore până la câteva zile, așa că prioritizează igiena și curăță suprafețele din jurul tău în mod corespunzător.
Ce soluții nu sunt eficiente în protejarea de coronavirus?
Conform Consumer Reports, pentru suprafețele din casă, trebuie să vă intensificați rutina de curățare numai dacă cineva din gospodărie are COVID-19 sau oricare dintre simptomele asociate. În acest caz, specialiștii recomandă curățarea de trei ori pe zi a zonelor cu trafic intens care sunt atinse frecvent, precum blaturi de bucătărie și baterii de baie, cu un produs care ucide virușii.
Cum comentează specialiștii utilizarea produselor „naturiste” în procesul de dezinfectare?
Cele mai frecvente produse naturiste care au circulat pe internat ca fiind excelente sunt: oțetul de mere și vodka.
O companie producătoare de vodka a fost nevoită să posteze în social media un anunț în care să le confirme și să le explice consumatorilor că băutura nu poate fi folosită pe post de dezinfectant. Explicația e simplă: vodka are o concentrație de 40% alcool, în timp ce o soluție eficientă în inactivarea COVID-19 trebuie să aibă o concentrație de minimum 60%.(CDC)
Pe Internet circulă și rețete de „dezinfectant homemade” pe bază de vodka, aloe vera și uleiuri esențiale de lavandă și arbore de ceai, acestea fiind la fel de inutile precum vodka simplă.
Pentru curățarea simplă și eficientă a suprafețelor poți folosi cu încredere o soluție compusă din clor și apă, cumpărată sau preparată acasă. Vezi în video cum o poți face pas cu pas și de ce este aceasta cea mai bună și sigură variantă:
Cele mai eficiente metode de prevenție împotriva covid-19 conform Dr. Mihail Pautov:
- Spălarea corectă și frecventă a mâinilor, cu apă și săpun, timp de minimum 20 de secunde, este cea mai bună formă de prevenție.
- În caz că nu te poți spăla pe mâini imediat după ce ai atins o suprafață suspectă, atunci poți folosi un gel sau un spray dezinfectant, dacă acesta conține o concentrație de minimum 60% alcool. Totuși, spală-ți mâinile imediat ce acest lucru este posibil.
- Chiar dacă te speli frecvent pe mâini, nu ignora suprafețele din jurul tău. Acestea pot reține patogenii minimum câteva ore și maximum câteva zile, așa că trebuie să fie curățate și dezinfectate cu o soluție potrivită, precum clorul amestecat cu apă.
Un ghid de cum îți poti face un dezinfectant pentru mâini la tine acasă, cu o concentrație de 60% etanol, conform recomandărilor CDC.